Medicii din India au descoperit că eleva de 19 ani avea obiceiul să îşi mănânce părul și să consume cretă în timp ce era la şcoală, iar această combinație s-a acumulat în interiorul corpului ei.
O echipa de chirurgi a fost anunţată cu privire la problemă, după ce adolescenta, din Rajgarh în Madhya Pradesh, a fost internată la spitalul Maharaja Indore Yeshwantrao luna trecută, potrivit DailyMail.
Conduşi de doctorul Parvinder Singh Lubana, chirurgii au reușit să elimine mingea de păr uriaşă într-o singură operaţie.
Părul era înfășurat în jurul unei mase de cretă.
Doctorul Amit Agarwal, unul dintre chirurgii din echipă, a declarat că tânăra a dezvoltat o obstrucție intestinală care a făcut ca aportul de alimente și apă să fie imposibil pentru câteva zile.
În mod incredibil, mingea de păr nu este cea mai mare care a fost eliminată de la un pacient în ultimii ani.
În noiembrie 2007, medicii din SUA au găsit o minge de 4,5 kilograme în interiorul stomacului unei femei, care suferea şi ea de sindromul trichophagia (îşi consuma propriul păr).