O tânără de etnie romă din Botoşani a ajuns cunoscută după ce a postat un clip pe Internet VIDEO

O tânără de etnie romă din Botoşani a ajuns cunoscută atât în țară, cât și peste hotare după ce a postat un clip pe Youtube, în care transmite un mesaj despre discriminare și reușită.
Iulian Tudor
13 oct. 2015, 09:31
O tânără de etnie romă din Botoşani a ajuns cunoscută după ce a postat un clip pe Internet VIDEO

Este vorba despre Perla Scripcariu, tânăra care s-a făcut remarcată prin inteligența sa și prin faptul că a fost admisă la cinci universități de top din Marea Britanie. Clipul realizat de botoșăneancă a ajuns pe pagina oficială a Ambasadei Americii și a strâns zeci de vizualizări, scrie botosaneanul.ro.

Bună, sunt Perla. Cu toate că m-am confruntat cu numeroase situații discriminatorii și de multe ori am fost privită cu superioritate datorită faptului că sunt de etnie romă, aceste situații nu m-au împiedicat să îmi doresc să obțin cât mai mult și să mă dezvolt atât din punct de vedere educațional, cât și profesional. De aceea îmi doresc să mă implic în dezvoltarea comunităților de romi și a imaginii eronate pe care mulți dintre noi o avem în societate. Îmi doresc să văd cât mai mulți tineri implicându-se în îmbunătățirea comunităților lor indiferent de mediul din care aceștia provin„, este mesajul tinerei.

Perla Scripcariu, numită și „perla țiganilor din Botoșani”, are o poveste de viață fascinantă. Aceasta a fost abandonată la naștere și cu toate acestea nu a renunțat la școală. A terminat cu brio un liceu de elită și a fost admisă la cinci universități de top.

Citeşte şi O tânără de etnie romă a ajuns în Parlamentul European. A fost admisă la cinci universităţi din Marea Britanie

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Anunț uluitor de la Bahmuțeanca. Prigoană trăiește!
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Valentin, un tânăr de doar 23 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit Urma să devină tatăl unui băiețel 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Dmitro Kuleba Deschide Ușa unui Acord de Pace SUA între Ucraina și Rusia
MediaFlux
Victor Ponta a anunțat! Un nou candidat la alegerile prezidențiale din mai: „Când termin toate procedurile, îmi depun candidatura”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!