Sorina Gheorghe a murit după ce autoturismul ei a fost lovit de o mașină 4×4, scrie a1.ro. Pasagerii din mașina 4×4 au fost nevătămați.
Martori la accident și un paramedic aflat în afara programului de lucru au sărit în ajutorul româncei, dar nu au putut face nimic pentru ea. Sorina Gheorghe a fost pronunțată decedată la fața locului.
După acest accident în care a murit tânăra româncă, pe 3 aprilie, traficul a fost blocat timp de peste șase ore.
„Atunci când am fost anunțat de poliție, eram blocat în trafic de o oră cu camionul meu, cu care trebuia să fac niște livrări. Nu am putut să ajung la ea”, a spus Cristian Miculaiciuc.
„Polițiștii m-au sunat pe mine și pe mama ei. Când s-a petrecut accidentul, Sorina se îndrepta spre Aston, unde trebuia să inspecteze piese auto”, a mai spus el.
Cristian Miculaiciuc și Sorina Gheorghe aveau o relație de trei ani, după ce s-au întâlnit în Anglia.
„Sorina era o persoană foarte amabilă și iubitoare și muncea din greu. Ea a avut întotdeauna o atitudine pozitivă și a făcut tot posibilul ca cei dragi ei să fie fericiți”, a spus Cristian Miculaiciuc despre iubita lui.
„Te voi purta cu mine în gând până ne vom reîntâlni, îți promit! Odihnește-te în pace sufletul meu frumos!”, a scris el pe internet.
Poliția a demarat o anchetă în cazul acestui accident fatal. Autoritățile au transmis că încurajează martorii să vină și să ofere detalii despre accident ori să ofere imagini cu acesta, dacă dețin.