O tânără de 22 de ani a venit în urbea de la malul mării după ce a vorbit mai mult timp pe Facebook cu un băiat, dar aici a trecut prin clipe de coşmar. Mai exact, bărbatul a sechestrat-o, şi-a chemat câţiva prieteni şi au violat-o. Ulterior, găsind un moment în care a fost lăsată singură, fata a ieşit pe geam şi a coborât de la etajul 4, la 2, acolo unde a primit ajutor, scrie replicaonline.ro
Potrivit anchetatorilor, tânăra a mai spus că tânărul a dus-o într-un apartament din cartierul Tomis Nord din municipiul Constanţa, unde au fost chemaţi mai mulţi bărbaţi. Fata a fost sechestrată timp de două zile în apartamentul respectiv, bătută şi violată.
Tânăra a mai povestit că marţi după-amiază, în timp ce în apartament mai rămăseseră doar doi bărbaţi, a reuşit să iasă în balcon, apoi să sară, agăţându-se de o balustradă, pe acoperişul unui balcon de la etajul al doilea. De acolo fata a fost ajutată de vecini să intre în casă, fiind anunţată apoi Poliţia.
Ulterior, tânăra fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, apoi la Serviciul de Medicină Legală.
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Constanţa au identificat deja patru tineri în acest caz, toţi din judeţul Constanţa. Ei sunt suspectaţi că au participat la comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exectitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.