O trupă rock a manifestat cântând în Piaţa Victoriei. Un protestatar prezent la concert, amendat cu 1.500 de lei

Trupa „Alex & The Fat Penguins” a manifestat, vineri, faţă de măsurile Guvernului, membrii formaţiei amplasând mai multe instrumente în Piaţa Victoriei şi cântând o piesă din repertoriul său, unul dintre protestatarii prezenţi, care, însă, nu este membru al trupei, fiind sancţionat cu 1.500 de lei.
Romania TV
29 dec. 2017, 16:28
O trupă rock a manifestat cântând în Piaţa Victoriei. Un protestatar prezent la concert, amendat cu 1.500 de lei

În jurul orei 15.30, în Piaţa Victoriei, în pastila centrală au apărut 25 de persoane care participă la activităţile de protest organizate în zonă, însoţiţi de membrii unei formaţii rock pretinzând că filmează un videoclip. Jandarmii le-au adus la cunoştinţă tuturor persoanelor că activitatea lor necesită o aprobare prealabilă şi i-au rugat să meargă să obţină aceasta aprobare. Persoanele nu s-au conformat. Nouă persoane au fost legitimate, din care una sancţionată pentru participarea la o adunare publică nedeclarată, cu amendă în valoare de 1.500 lei”, se arată într-un răspuns al Jandermieriei, la solicitarea Mediafax.

Cei trei membrii ai trupei nu au fost legitimaţi sau sancţionaţi de jandarmi întrucât s-au conformat solicitărilor oamenilor legii.

„Am primit 1.500 de lei, pentru că au zis că sunt organizator. Nu este corect, pentru că activităţile cultural-artistice, cum a fost şi melodia cântată de băieţii de la «Alex & The Fat Penguins», nu trebuie declarate în prealabil. Toţi membrii trupei au fost legitimaţi, precum şi cei din staff, iar solistul truei, Alex, a fost amendat de către Poliţia Rutieră, cu suma 725 de lei, pentru că a încălcat linia continuă, după ce a intrat cu dubiţa în piaţă, a spus Marian Răduţă, protestatar şi membru Rezistenţa.

„Alex & The Fat Penguins” este o trupă de rock alternativ care s-a făcut remarcată în zona indie, pentru umorul şi versatilitatea videoclipurilor.

Liderul şi solistul trupei, Alex Coţofan, s-a născut la Chişinău, a crescut în Bucureşti, iar în prezent face naveta între Paris, unde lucrează ca medic stomatolog, şi capitala României, unde îşi hrăneşte pasiunea pentru rock-ul indie, potrivit paginii de Facebook a trupei.

DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Spynews
Trei zodii care au succes pe plan financiar în săptămâna 17-23 martie 2025. Vor fi răsplătite pentru eforturile din ultimele luni
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Stațiunea din România unde turiștii s-au trezit cu vacanța ruinată. Ce au putut să pățească: “Are clăbuci, zici că are detergent”
Capital.ro
Ordin direct de la UE. Taxa care se modifică obligatoriu în România. Trebuie aplicat în 20 zile
Playtech.ro
Despărțire bombă în România. Și-au spus adio, deși urma nunta! Avem toate detaliile separării
DailyBusiness
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
Adevarul
Un bărbat pe jumătate dezbrăcat se dezlănțuie asupra bunurilor din aeroport, după ce a pierdut zborul
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Spaghete cu fructe de mare după rețeta lui Chef Horia Manea. O idee simplă și delicioasă de prânz sau cină
Spynews
”Sunt rău de tot”. Problemele de sănătate au pus-o la pat pe o blondină din showbiz! Nu a mai trecut niciodată prin astfel de momente
Evz.ro
Amenzi mari pentru românii care locuiesc la casă. Regula pe care trebuie să o respecte
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Accident în lanț, în București! Un microbuz de transport persoane și cinci autoturisme s-au ciocnit violent
Cancan.ro
Diana Șoșoacă, acuzată că a avut ferme de boți și troli în campania electorală. Cine vine cu dovezi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion e în stare de șoc. A primit cea mai dureroasă veste: Ne despărțim!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu de tragere
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Ce i s-a cerut lui Trump: să rupă relațiile cu România și să retragă trupele!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Revolut introduce noi măsuri de siguranță pentru banii tăi