O vale cu cactuşi şi o regiune de interes tectonic, incluse în patrimoniul UNESCO. Ce alte locuri au mai fost alese

Patru situri naturale, inclusiv o celebră vale cu cactuşi din sudul Mexicului şi o regiune de interes tectonic din centrul Franţei, au fost adăugate luni de experţii UNESCO pe lista patrimoniului mondial.
Iulian Tudor
02 iul. 2018, 18:41
O vale cu cactuşi şi o regiune de interes tectonic, incluse în patrimoniul UNESCO. Ce alte locuri au mai fost alese

În cadrul unei reuniuni a Comitetului UNESCO pentru Patrimoniul Mondial, organizată în Manama, capitala statului Bahrain, specialiştii acestei organizaţii au decis luni să includă pe lista patrimoniului protejat situri din China, Franţa, Mexic şi Africa de Sud.

Valea Tehuacan-Cuicatlan din Mexic, o regiune muntoasă traversată de râul Papaloapan, faimoasă pentru peisajele sale deşertice şi cactuşii ei uriaşi, a devenit cel de-al 35-lea sit mexican inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Este, de asemenea, cel de-al doilea sit mixt al acestei ţări – ce include elemente importante, atât culturale, cât şi naturale – inclus pe lista UNESCO, alături de Veciul Oraş Maya şi pădurile tropicale protejate din Calakmul, Campeche (sit înscris pe această listă în 2002).

Valea Tehuacan-Cuicatlan se află în partea central-sudică a Mexicului, acoperind teritorii din sud-estul statului Puebla şi din sudul statului Oaxaca, având o suprafaţă totală de 145.255 de hectare.

Valea se află în interiorul rezervaţiei biosferei Tehuacan-Cuicatlan (TCBR), o zonă naturală protejată şi înfiinţată în 1998.

Munţii Barberton Makhonjwa din Africa de Sud, cunoscuţi pentru faptul că deţin unele dintre cele mai vechi roci de pe Terra, a devenit cel de-al 10-lea sit al acestei ţări inclus pe lista UNESCO.

Celelalte nouă situri sud-africane înscrise deja pe lista patrimoniului mondial includ cinci situri culturale, trei naturale şi unul mixt. Noul sit inclus de UNESCO este un sit natural.

Comitetul UNESCO a decis luni şi includerea ariei tectonice Puys-Limagne – un exemplu de fracturare continentală – din centrul Franţei, pe lista siturilor naturale protejate.

Acest sit oferă informaţii preţioase despre formarea riftului vest european, apărut în urma procesului de formare a Munţilor Alpi, în urmă cu 35 de milioane de ani. Acesta este cel de-al 44 sit francez inclus pe lista patrimoniului mondial.

Tot luni, pe aceeaşi listă a siturilor naturale a fost înscrisă şi zona montană Fanjingshan din sud-vestul Chinei, aflată în interiorul lanţului muntos Wuling din provincia Guizhou.

În această regiune trăiesc specii de plante şi animale care au apărut în terţiar (în urmă cu 65 de milioane – 2 milioane de ani). Acesta este cel de-al 53-lea sit al Chinei înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Totodată, Comitetul UNESCO a decis şi extinderea unui sit de patrimoniu mondial aflat în Federaţia Rusă.

Valea râului Bikin din Rusia reprezintă o extensie a sitului Sihote-Alin, înscris deja în 2001 pe lista patrimoniului mondial.

Comitetul UNESCO, întrunit în Bahrain de pe 24 iunie, analizează în această perioadă 30 de dosare aferente unor situri din lumea întreagă ce au fost propuse spre a fi incluse pe lista patrimoniului mondial.

Reuniunea UNESCO se va încheia pe 4 iulie.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Metoda ieftină și rapidă care te scapă de buruieni. Nu ai nevoie de sare, oțet sau bicarbonat de sodiu
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de case. Se depune cerere direct la Primărie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
Poți parca pe trotuar fără să fii amendat? Detaliul mai puțin cunoscut din Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Trecerea la ora de vară: Va fi ultima oară
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia