O vedetă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” dezvăluie ce se întâmplă, de fapt, în emisiune

A trecut mai bine de trei luni de la finalul celui mai controversat show, "Sunt celebru, scoate-mă de aici!", dar asta nu împiedică decizia Luminiţei Nicolescu de a vorbi despre nereguli şi lucruri care au nemulţumit-o pe parcursul competiţiei.
Romania TV
29 iun. 2015, 12:17
O vedetă de la

Luminiţa Nicolescu, antrenoarea de fitness în vârstă de 62 de ani, chiar dacă a fost un personaj inedit în formatul celui mai controversat show de televiziune, a fost catalogată ca fiind drept un concurent cu potenţial limitat. Chiar dacă probele la care a participat au fost puţine şi, chiar dacă a ajuns la un pas de finală, montajul imaginilor a lăsat-o să treacă prea puţin observată.

Cu toate că Luminiţa Nicolescu a rezistat la vârsta sa timp de 20 de zile fără să bea apă, staff-ul emisiunii au decis că este mai bine ca aceasta să părăsească competiţia, dar nu înainte de a creşte raitingul postului.

Vedetele de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, GRAV BOLNAVE după TERMINAREA show-ului

Într-o declaraţie recentă şi în exclusivitate pentru portalul online Libertatea.ro, antrenoarea de fitness a vedetelor a vorbit deschis şi fără teamă despre neregulile din cadrul show-ului şi despre compromisurile pe care le-a avut de făcut, în zilele petrecute în junglă.

„Am intrat în emisiune decisă să câştig şi câştigam. Eu rezistam până în ultima zi. Pe mine m-au scos cu o zi înainte că aşa era făcută regia, să ies. M-au obligat să părăsesc jungla mai devreme. Au zis că trebuie să plec de acolo.

SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI. S-a aflat CLAUZA SECRETĂ semnată de toate vedetele din junglă

Şi povestea cu targa a fost trasă de păr. Puteam merge pe picioare, dar mi s-a zis să par ca şi cum mi-ar fi rău. Le-am spus însă că sunt bine şi că mi-este teamă că acest gest ar putea să-mi sperie familia, pe cei de acasă. Şi s-a dovedit că am avut dreptate: când m-a văzut pe targă, la televizor, mama a intrat în panică şi abia ieşise din spital, a trebuit să o liniştească soţul meu.

Nu am avut încotro, până la urmă m-am conformat şi am intrat în jocul lor, cu targa… că mi-e rău… Dădea mai bine la televizor, aşa, mai mult dramatism, însă nu aveam nimic şi mai rezistam încă o zi”, a declarat Luminiţa Nicolescu.

Citeşte şi  SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI. O vedetă povesteşte despre momentele de tortură din junglă

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație