O victorie contestată: Serge Sarkissian a fost reales preşedinte al Armeniei

Preşedintele în exerciţiu Serge Sarkissian a fost reales în Armenia cu peste 58 la sută din voturi, potrivit rezultatelor complete difuzate marţi de Comisia Electorală Centrală, o victorie contestată de principalul său adversar, ai cărui susţinători denunţă fraude masive.
Romania TV
19 feb. 2013, 07:06
O victorie contestată: Serge Sarkissian a fost reales preşedinte al Armeniei

Serge Sarkissian, în vârstă de 59 de ani, a obţinut 58,64 la sută din voturi faţă de 36,75 la sută rivalul său, fostul ministru de Externe Raffi Hovannissian, în vârstă de 54 de ani, potrivit Comisiei, care a anunţat o rată de participare de 60 la sută. „Acestea au fost cele mai bune alegeri din istoria Armeniei independente. Ele arată că procesele democratice sunt ireversibile”, afirmă Eduard Sharmazanov, purtătorul de cuvânt al Partidului Republican al lui Serge Sarkissian.

Dar în seara de luni, la încheierea scrutinului şi înainte de proclamarea rezultatelor definitive, Raffi Hovannissian asigura că el este adevăratul învingător şi i-a cerut lui Sarkissian să îşi recunoască înfrângerea.

Purtătorul de cuvânt al lui Hovannissian, Hovser Hurshudian, a denunţat la rândul său un scrutin „ruşinos prin cantitatea enormă de fraude” şi a făcut apel la o manifestaţie marţi după-amiază.

Susţinătorii fostului ministru de Externe s-au folosit de „cerneală invizibilă” pentru a permite voturi multiple şi de „convoaie” de taxiuri şi autocare pentru a duce la urne alegătorii favorabili Guvernului. „Am primit în jurul orei 18:00 sute de mesaje privind încălcarea masivă a codului electoral, precum introducerea în urne a unor buletine suplimentare, intimidarea şi cumpărarea de voturi”, se arată într-un comunicat difuzat de echipa electorală a lui Hovannissian. Poliţia a calificat aceste acuzaţii drept „invenţii evidente”.

Ceilalţi cinci candidaţi aflaţi în cursă, între care un fost premier, Hrant Bagratian, şi fostul disident sovietic Paruir Hairikian, s-au clasat mult la distanţă de Sarkissian şi Hovannissian.

Fraude masive

Bagratian a deplâns „fraude masive”, subliniind că nu exclude „acţiuni de protest după vot”. Observatorii Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) urmează să anunţe marţi, ora 07.00, bilanţul acestui scrutin.

Alegerile de luni au fost un scrutin-test pentru democraţia din această fostă republică sovietică din Caucaz.
În 2008, victoria lui Sarkissian la alegerile prezidenţiale, contestată de opoziţie, a declanşat manifestaţii care au degenerat în confruntări după intervenţia poliţiei, soldate cu zece morţi.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2013 a fost umbrită de un atac împotriva lui Hairikian, rănit de un glonţ la umăr la 31 ianuarie, şi de greva foamei iniţiate de un alt candidat.

Trei dintre principalele forţe de opoziţie, care dispun de 48 dintre cele 131 de mandate în Parlament, au refuzat să participe la aceste alegeri.

Autorităţile speră că va predomina calmul, pentru a putea ameliora perspectivele de integrare europeană a acestei ţări mici din Caucazul de Sud, locuită de trei milioane de persoane şi care nu dispune de resurse de hidrocarburi precum vecinii săi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prădătorul dispărut din România a revenit să își cucerească teritoriul. Preferă doar anumite zone
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte