Daniel Oajdea, exclus din PDL pentru critici la adresa partidului

BPN al PDL a decis excluderea deputatului Daniel Oajdea din partid, însă decizia finală o va lua Consiliul Naţional de Coordonare.
Romania TV
14 nov. 2011, 11:57
Daniel Oajdea, exclus din PDL pentru critici la adresa partidului

Biroul Permanent al PDL a validat propunerea organizaţiei de Iaşi de excludere din partid a deputatului Daniel Oajdea pentru „grave prejudicii de imagine” aduse PDL prin activitatea sa politică. „Propunerea a venit de la Iaşi, BPN a fost de acord, o înaintăm conform procedurilor statutare către viitorul Consiliu Naţional de Coordonare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, care a adăugat că decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi. El a precizat că, de acum încolo, opiniile pe care formulează deputatul Daniel Oajdea nu mai sunt din interiorul PDL, ci opiniile acestuia „ca deputat”.
Întrebat despre ce înseamnă grave prejudicii de imagine, Voinescu a explicat că este vorba de „atitudini şi poziţii politice extrem de ofensive la adresa unor lideri ai PDL şi o surprinzătoare tăcere în ceea ce priveşte acţiunea politică, relaţia politică cu puterea locală din Iaşi sau cu alte partide care alcătuiesc uniunea socialistă”.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică seară, după întâlnirea liderilor PDL de la Vila Lac, răspunzând unei întrebări despre excluderea lui Daniel Oajdea din partid, că este vorba despre o decizie care va fi luată luni în şedinţa BPN. Întrebat dacă liderii PDL vor decide luni excluderea lui Daniel Oajdea din partid, Boc a răspuns: „Este o decizie pe care o vom lua mâine (luni, n.r.). Cazul va fi pe agenda Biroului Permanent Naţional de mâine de la ora 11.00”.

Biroul Permanent Judeţean al PDL Iaşi a propus, duminică, excluderea deputatului Daniel Oajdea din partid, pentru afirmaţiile sale critice la adresa PDL din ultima perioadă, decizia fiind înaintată conducerii centrale a partidului, care se va pronunţa în acest caz. Liderul interimar al PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că BPJ al PDL a decis, duminică, să propună excluderea deputatului Daniel Oajdea din PDL, decizia filialei ieşene urmând să fie trimisă către BPN, iar propunerea să fie discutată în regim de urgenţă de conducerea naţională a partidului. În replică, deputatul PDL Daniel Oajdea a susţinut că propunerea de excludere a sa din partid, votată, duminică, în BPJ al PDL Iaşi, reprezintă reacţia unui grup de oportunişti care au preluat prin forţă conducerea filialei ieşene a PDL.

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri