Circulaţia la metrou, blocată din cauza inundaţilor. Oameni captivi în viituri, copaci cazuţi peste maşini VIDEO

Prăpăd din cauza ploilor abundende! Sunt oameni au fost salvaţi în mijlocul viiturilor în Caraş Severin. În Capitală a fost alertă maximă: mai multe maşini au fost distruse după ce un copac a fost pur şi simplu dărâmat de vijelii. Apa a ajuns la un metru pe şosele şi oamenii au rămas blocaţi în maşini, în mijlocul apelor. Circulația la metrou a fost afectată de apa infiltrată în galeriile subterane. Garniturile de metrou nu au mai circulat între Victorie si Gara de Nord.
Filip Stan
29 iun. 2016, 13:10
Circulaţia la metrou, blocată din cauza inundaţilor. Oameni captivi în viituri, copaci cazuţi peste maşini VIDEO

Mai multe bulevarde şi străzi au fost miercuri pur şi simplu sub apă.În Capitală, un copac s-a prăbuşit în urma ploii şi a vântului puternic pe plafonul unei maşini. Traficul rutier a fost deviat pe str. Roma din Capitală.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat, miercuri, Comandamentul pentru situații de urgență pentru evaluarea situației existente în București și pentru a dispune măsuri urgente în zonele afectate de fenomenele meteo extreme. La ședință au fost convocate conducerile operatorilor de salubritate, Apa Nova, Poliția Locală, ALPAB, Administrația Străzilor, Luxten, Direcția de mediu din PMB și ASSMB, anunță Serviciul pentru Relația cu Mass-Media al PMB.

„Specialiștii noștri au precizat că (…) a fost o ploaie care se întâmplă o dată la 20 de ani. Am avut precipitații de 40,5 litri pe metru pătrat în 45 de minute. Această intensitate de ploaie se repetă o dată la 20 de ani. De aceea am avut de-a face cu acumulări foarte importante de apă în mai multe zone ale Capitalei”, a spus ea.

Firea a anunțat că în cadrul Comandamentului pentru situații de urgență vor fi evaluate pagubele și se vor stabili măsuri de remediere în regim de urgență.

„Potrivit raportului pe care l-am primit, (…) situația este pe cale de a se remedia, în mare parte, în Capitală, dar mai sunt utilaje care lucrează, atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru desfundarea unor subsoluri blocate din cauza precipitațiilor abundente”, a precizat edilul.

Potrivit primarului, zonele în care s-au înregistrat cele mai mari acumulări de apă au fost Calea Știrbei, bd. Mihalache, bd. Titulescu, Calea Griviței, str. Mitropolit Andrei Șaguna (sector 1); str. Râmniceanu, bd. Eroilor (sector 5), Calea Giulești, Splaiul Independenței (sector 6).

Primarul general a reiterat importanța unui program de toaletare și îngrijire a arborilor, în condițiile în care pe str. Roma un copac a căzut peste două autoturisme.

„Traficul a fost restricționat între bd. Iancu de Hunedoara și str. Washington. Acest copac a avut aviz de toaletare și ar fi căzut în sarcina ADP sector 1 să procedeze la toaletarea acestui copac. Primarul sectorului 1 s-a aflat la fața locului, voi discuta, după acest comandament, cu domnia sa, pentru a vedea care sunt despăgubirile care se impun, care vor intra în sarcina ADP sector 1, după ultimele evaluări”, a declarat primarul.

Primarul general a insistat ca toate șantierele din Capitală să fie foarte bine semnalizate pentru a nu exista accidente. Gabriela Firea a adăugat că toate panourile publicitare din București trebuie verificate pentru a nu exista accidentări din cauza căderii acestora sau a desprinderilor. Firea și-a exprimat speranța că, în decurs de câteva ore, se va remedia și situația de la Spitalul CF 2, care are subsolul inundat, apa având o adâncime de 10 cm.

„Au mai fost două spitale din Capitală afectate: Spitalul Filantropia și Spitalul Panduri Burghele, care de asemenea au fost afectate la nivel de subsol”, a precizat Firea.

Ea a menționat că la Pasajul Jiului — zona de obicei afectată în cazul precipitațiilor — circulația nu a fost îngreunată mult timp, deoarece apa nu a ieșit de pe carosabil.

La ședința de miercuri seara au fost convocate conducerile operatorilor de salubritate, Apa Nova, Poliția Locală, ALPAB, Administrația Străzilor, Luxten, Direcția de mediu din PMB și ASSMB.

În Gara de Nord, situaţia a fost dramatică. Principalul terminal feroviar al tarii s-a umplut de apă, după ce ploaia a reuşit să pătrundă prin acoperiş, dar şi de pe stradă. Circulația garniturilor de metrou pe Magistrala 1 (Dristor – Pantelimon) a fost întreruptă între Piața Victoriei și Gara de Nord în ambele sensuri.

„Astăzi, 29 iunie 2016, la ora 15:50, în tunelul de metrou dintre staţiile Piaţa Victoriei 2 şi Gara de Nord 1 spre staţia Piaţa Unirii 1, din cauza ploii torenţiale de peste 50 l/m2 abătute asupra Bucureştiului, s-au produs multiple infiltraţii în tunelul de metrou care au necesitat întreruperea circulaţiei între staţiile Piaţa Victoriei 2 şi Gara de Nord 1. Problema se va rezolva în cel mai scurt timp, echipele Metrorex lucrează în acest moment pentru remedierea situaţiei”, se arata intr-un comunicat remis de Metrorex.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a intervenit miercuri în circa 35 de locații din Capitală și la Gara de Nord, în urma inundațiilor provocate de o rupere de nori.

„La Bucureşti, acum aproximativ 20 de minute, erau 100 de apeluri si în jur de 50 de interventii. Situaţia este dinamică şi nu va pot da acum cifre pentru că se schimbă din minut în minut. Nu avem victime, nu avem raniti, doar apa care a intrat in unele locuri şi acolo trebuie sprijinul pompierilor. Sunt mai multe echipaje in interventie. La nivel naţional avem două situaţii care suntmai importante. La Soştia, judeţul Caras, cateva persoane sunt izolate, dar apa este in scadere. În zona Gataia care încă se află in cod rosu hidro sunt peste 100 de pompieri”, a declarat Raed Arafat pentru România TV.

În Caraş-Severin, oamenii au fost evacuaţi din casele în care apa măsoară un metru.

Pompierii militari au continuat, în noaptea de marți spre miercuri, evacuarea apei din casele și curțile inundate din zonele afectate de ploi, activitățile de diminuare și înlăturare a efectelor inundațiilor continuând și pe parcursul acestei zile, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, de către ISU Semenic al județului Caraș-Severin.

Potrivit reprezentanților ISU, din cauza cantităților mari de precipitații care au căzut în ultimele 24 de ore, circa 300 de persoane au fost evacuate, marți, la nivelul județului Caraș-Severin și aproximativ 800 de locuințe au fost afectate.

„Cele mai afectate de inundații au fost localitățile Bocșa, Ramna, Reșița, Valeapai și Remetea Pogăniș unde a fost necesară evacuarea preventivă a aproximativ 300 de persoane, fiind inundate peste 800 de locuințe. La nivelul ISU Semenic a fost operaționalizată grupa operativă și a fost crescută capacitatea operațională prin suplimentarea numărului de efective. Peste 170 de pompieri militari au fost concentrați în zonele afectate de inundații pentru a interveni în sprijinul populației. Alături de pompierii militari, la intervenții au participat și serviciile voluntare pentru situații de urgență, jandarmi, precum și reprezentanți ai comitetelor locale pentru situații de urgență. În sprijinul inspectoratului nostru au fost dislocate forțe din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Mehedinți și Dolj. Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic a coordonat activitatea forțelor din teren, deplasându-se în cele mai afectate localități”, se arată în comunicat.

Cantitățile mari de precipitații care au căzut în ultimele 24 de ore au provocat inundații în localitățile Reșița și cartierele aparținătoare (Câlnic, Moniom, Țerova), Bocșa, Ezeriș, Ramna, Valeapai, Fârliug, Remetea Poganiș, Dezești, Biniș, Izgar, Oravița, Bradișoru de Jos și Șoșdea.

Având în vedere numărul mare de solicitări din partea populației, peste 350 de apeluri la numărul de urgență 112, în doar 12 ore, s-a intervenit în prima fază, cu prioritate, pentru evacuarea persoanelor și salvarea acestora, iar după finalizarea acestei activități s-a acționat pentru evacuarea apei din case și curți.

Misiunile pompierilor s-au desfășurat în condiții grele, din cauza drumurilor blocate sau acoperite de apă, dar s-au depus eforturi pentru a răspunde tuturor solicitărilor persoanelor aflate în dificultate, se precizează în același comunicat.

Puhoaile au făcut ravagii şi în Timiş şi Mureş. În continuare este alertă maximă, codul roşu rămâne valabil până mâine.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis miercuri o avertizare Cod roșu e inundații pe râul Bârzava pe sector aval stației hidrologice Gătaia din județul Timiș, valabilă până joi, la ora 9,00.

INHGA precizează că râul Bârzava este îndiguit pe sector aval s.h. Gătaia.

De asemenea, până miercuri la ora 18,00, este valabilă avertizarea Cod roșu pe râul Bârzava, dar pe sector aval Moniom — Gătaia (județele Caraș Severin și Timiș).

Pe aceste sectoare se vor înregistra creșteri de debite și niveluri datorită propagării viiturilor formate anterior cu depășirea Cotelor de Apărare. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor menționate.

Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, hidrologii au actualizat avertizarea hidrologică emisă marți pentru bazinele Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, aceasta fiind valabilă în perioada 29 iunie, ora 11,00 — 1 iulie, ora 10,00.

Astfel, a fost emis un Cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega sector aval s.h. Făget (județul Timiș), afluenții din bazinul mijlociu și inferior al Timișului, Bârzava sector aval s.h. Moniom, Moravița și Caraș (județele Caraș Severin și Timiș), valabil în intervalul 29 iunie, ora 11,00 — 1 iulie 2016, ora 10,00.

De asemenea, este valabil și un Cod portocaliu până joi, la ora 16,00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava sector aval s.h. Moniom, Pogăniș, afluenții mici ai Timișului aferenți sectorului aval s.h. Lugoj, Moravița (județele Caraș Severin și Timiș), iar până miercuri, la ora 20,00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bega sector aval Făget — amonte Chizătău (județul Timiș).

Codurile emise anterior pentru celelalte bazine hidrografice au fost ridicate de hidrologi.

Hidrologii anunță că vor actualiza avertizarea în funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Parlamentul își alege astăzi noii președinți ai Camerelor
MediaFlux
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!