Oameni răpiţi din gări, abuzaţi şi ţinuţi ca sclavi în Maramureş. Cazul a intrat în atenţia DIICOT

Cinci bărbaţi din Maramureş sunt acuzaţi că, timp de un an, au sechestrat mai multe persoane pe care le obligau să muncească până la epuizare. Victimele erau răpite din gări şi ţinute în condiţii improprii, în încăperi încuiate cu lacăt. Pentru a le determina să muncească, victimele erau suspuse abuzului fizic şi psihic, li s-au confiscat actele şi telefoanele mobile, nefiindu-le permisă interacţiunea cu alte persoane.
Romania TV
04 iun. 2020, 13:22
Oameni răpiţi din gări, abuzaţi şi ţinuţi ca sclavi în Maramureş. Cazul a intrat în atenţia DIICOT

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de două percheziţii domiciliare pe raza teritorială a localităţii Bozânta Mică, judeţul Maramureş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, a transmis, joi, DIICOT.

Procurorii au precizat că, în perioada mai 2019 – mai 2020, mai multe persoane aparţinând aceleiaşi familii au constituit un grup infracţional organizat, care a exploatat persoane vulnerabile (cu handicap psihic, ori fără adăpost care nu se pot întreţine singure şi nu au resurse de subzistenţă), prin folosirea acestora la prestarea unor munci fizice în gospodăria lor, utilizând în acest scop constrângerea fizică şi morală.

Oamenii erau racolați din gara din Baia Mare. Victimele erau supuse la acte de violenţă fizică şi ameninţări, înfometate şi sechestrate.

„Membrii grupării infracţionale au dezvoltat o practică din a se deplasa periodic pe raza Gării CFR din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, unde, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se află diverse persoane din categoria celor menţionate anterior, le răpesc efectiv ori le determină în baza unor promisiuni mincinoase (falsul pretext că vor fi plătite adecvat pentru a presta munci agricole ori de îngrijire a animalelor din gospodăriile membrilor grupului infracţional) să accepte să se deplaseze cu ei la adresele acestora de domiciliu. Ulterior, după ce victimele ajung la domiciliile membrilor grupării, aceştia exercită asupra lor violenţe fizice şi verbale pentru a-i determina să accepte din teamă exploatarea prin forma obligării acestora să muncească până la epuizare în gospodăriile lor, fără a fi plătiţi, fără a fi hrăniţi corespunzător şi lipsindu-i de posibilitatea de a părăsi locaţiile respective (reţinându-li-se ilegal actele de identitate, telefoanele mobile – pentru a-i împiedica să mai ia legătura cu persoane din exterior ori cu autorităţile – şi sechestrându-i în diverse anexe gospodăreşti ale căror uşi de acces sunt încuiate de către membrii grupării cu lacăte)”, a mai transmis DIICOT.

Poliţia Română a precizat că în cauză sunt cercetaţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare, într-una dintre încăperile unei gospodării a fost găsită sechestrată o persoană de sex masculin.

„Acesta era încuiat sub lacăt într-o încăpere din gospodăria inculpatului încă din data de 01.06.2020, fiind răpit şi adus prin metodele menţionate de către membrii grupării infracţionale, care începuseră astfel să-şi „refacă” stocul de sclavi”, a mai transmis DIICOT.

Procurorii au reuşit până acum să probeze activitatea infracţională a grupării cu privire la aceleaşi fapte săvârşite asupra altor patru persoane.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce s-a servit, de fapt, la recepția de după învestirea lui Nicușor Dan. A fost un adevărat ospăț cu fasole cu ciolan și ceapă verde, ciocănele de pui sau sarmale
Capital.ro
Devine obligatoriu din 10 iunie. Lege pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Au timp 15 zile
Playtech.ro
Elena Udrea iese mai devreme din pușcărie. Justiția a decis: i se scad lunile din
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Un medic dezvăluie cele șase băuturi care te fac să „arăți mai bătrân”: sunt deshidratante, usucă și inflamează pielea
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Zi de toamnă în România. O nouă zi cu probleme meteo
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se renunță la moneda națională. Va fi adoptat euro. Decizia oficială luată pentru 1 ianuarie 2026: Avem premise foarte bune
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor