Cercetarea s-a desfăşurat în peştera Yok Balum din Belize, de unde s-au prelevat 4.000 de mostre din stalagmitele milenare. „A fost o muncă intensă. În laboratorul meu studenţii au adus probe după ce au lucrat 20-30 de ore pe săptămână, timp de un an”, a declarat pentru Live Science arheologul Douglas Kennet de la Universitatea Penn State din Pennsylvania.
Stalagmitele analizate au măsurat aproximativ 56 de centimetri lungime şi au fost prelevate din structuri calcaroase care aveau şi 50 de metri înălţime. Probele au demonstrat că deteriorarea vieţii civiliazaţiei Maya a coincis cu o secetă de câteva zeci de ani.
„Rezultatul analizelor probelor a ieşit mult mai spectaculos decât mi-am imaginat vreodată. Concluzia principala a fost ca o seceta prelungita a contribuit la colapsul civilizatiei Maya”, a mai spus Kennet.
Civilizația Maya a fost una dintre societățile indigene cele mai dominante ale Mezoamericii (un termen folosit pentru a descrie Mexic și America Centrală înainte de cucerirea spaniolă din secolul XVI). Spre deosebire de alte populații indigene imprastiate in Mezoamerica, Maya a fost centrată într-un bloc geografic care să acopere toata Peninsula Yucatan si Guatemala; Insulele Belize și părți ale statelor mexicane Tabasco și Chiapas , precum și partea de vest a Hondurasului și El Salvador. Această concentrare a arătat că Maya a rămas relativ protejata de invazia de către alte popoare mesoamericane.
În cadrul acestei întinderi, civiizatia Maya a trait in trei sub-zone distincte, cu diferențe distincte de mediu și culturale: in depresiunile nordice in Peninsula Yucatan, în depresiunile din sud, în districtul Peten din Guatemala și nordul porțiunilor adiacente din Mexic, Belize si Honduras de vest; și de sud , în regiunea muntoasă din sudul Guatemalei. Zona din sudul regiunii a atins apogeul în timpul perioadei clasice a civilizației Maya (250 – 900 d.Hr.), și a construit marile orașe de piatră și monumente, care au fascinat exploratori și cercetători din regiune.