Fostul edil al Capitalei nu încetează să stârnească controverse, scrie spynews.ro. Viorel Lis a fost surprins în compania unei dame de companie, într-un hotel din Bucureşti, iar imaginile explicite au făcut senzaţie în rândul cârcotaşilor.
Citeşte şi O prostituată face DEZVĂLUIRI INCREDIBILE despre Viorel Lis
La vederea imaginilor compromiţătoare, Oana Lis a avut o cădere emoţională, însă câteva ore mai târziu, ea şi-a revenit şi a dat de înţeles că îi va plăti cu aceeaşi monedă soţului ei.
Citeşte şi Viorel Lis, prins la prostituate: „Îl caută moartea şi el…”. Oana Lis anunţă DIVORŢUL
„Dacă aşa a considerat el că a vrut să fie fericit pentru ultima oară. Nu am vrut să vorbesc cu el la telefon, iar aseară am dormit la o prietenă. Credeam ca pasiunea lui sunt păcănelele, nu mă gândeam că cheltuie pe altceva. Acum trebuie să îl înşel şi eu ca să vadă cum e. Eu am avut un atac de panică mai devreme, mi-a fost rău, Viorel era ultimul meu sprijin, nu am familie, nu am nimic. Vreau să mă întâlnesc cu această fată, să ştiu ce s-a întâmplat, să-i fac şi analizele şi tot!”, a declarat Oana Lis.