Oana Lis: „Sunt zile în care n-am 10 lei”

Oana şi Viorel Lis trec printr-o perioadă urâtă. Cei doi trăiesc din pensia fostului primar al Capitalei şi se descurcă greu cu banii.
Alina Costache
01 feb. 2019, 19:24
Oana Lis:

Oana Lis a recunoscut că ce ceartă cu Viorel din cauza banilor.

„În orice cuplu, poate numai la milionari nu sunt certuri pe bani. Cred că în orice cuplu, unul dintre motivele de ceartă este capitolul financiar. Şi eu şi Viorel suntem aceeaşi zodie, Peşti, şi amândoi suntem cheltuitori, dar pentru că eu fac cumpărăturile, plătesc facturile, nu realizează. Am început să îmi fac liste cu program în Excel cu ce cheltuiesc, renunţ la alte lucruri, de exemplu, nu mi-am mai cumpărat haine.

Ca să dau un pont pentru doamne, toate rochiile pe care le aveam de seară sau lungi, mi le-am tăiat la croitor, ca să le port ziua. Da, nu îmi mai cumpăr haine pentru că dau prea mulţi bani şi îmi cumpăr lucruri de machiaj mai ieftine, ca să pot să ies, pentru că aceasta este plăcerea mea. Abia aştept să termin facultatea ca să mă angajez şi eu. Sunt zile în care nu am bani şi mă împrumut, dar sunt zile în care nu ştiu… Cheltuiesc 300 de lei, 500 de lei, 1000 de lei într-o zi, nu ştiu, depinde, dar sunt zile în care n-am 10 lei, acesta este adevărul, mie nu-mi place să mă ascund după deget, să mă dau mai bogată decât sunt. De multe ori, îmi plătesc prietenii când ies în oraş”, a spus Oana Lis la Antena Stars.

Oana Lis a vorbit și despre perioada grea prin care a trecut în ultima vreme, după ce fostul edil al Capitalei a făcut un atac cerebral vascular. Singurul sprijin pe care îl are Viorel Lis în momentul de față este Oana care îi este alături necondiționat, la bine și la greu.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Locul secret de la malul mării desemnat „cel mai frumos loc de locuit”. Toți visează să trăiască aici
Capital.ro
Guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu prim-ministru. Nicușor Dan a făcut anunțul serii
Playtech.ro
Blackout în Londra. Panică la metrou, trenurile au rămas blocate: „Luminile s-au stins, pur și simplu”
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
Pastila banală care poate salva viața în caz de infarct, de care românii au uitat. Cum o administrezi corect
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Un mare fotbalist român, în stare gravă. Este în comă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan a fost găsită moartă în propria casă! Aceasta a fost o figură emblematică în sportul românesc
Cancan.ro
Ce afecțiunea avea judecătoarea Georgeta Ciungan, care s-ar fi sinucis în Bihor. A fost internată la începutul anului, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut anunțul înainte de alegeri. Toți românii trebuie să știe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Un copil de 3 ani și o femeie, morți după ce au căzut din căruță. Cei doi au fost loviți în plin de un camion
Nicușor Dan răstoarnă toate calculele. La asta nu se aștepta nimeni
MediaFlux
A revenit Călin Georgescu! Mesajul care răstoarnă cursa prezidențială
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orbán a băgat hârtia igienică la rație: când statul îți numără sulurile, e clar – vine ”deranjul” sistemic