Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere: „Ajungi la o maturitate a vârstei”. Vedeta nu a sărbătorit ca pe vremuri

Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere. Vedeta a împlinit frumoasa vârstă de 45 de ani și a mărturisit că a fost un pic tristă, dar soțul ei a reușit să-i readucă zâmbetul pe buze, printr-un mesaj pe care i l-a transmis. Oana nu a mai sărbătorit ca pe vremuri, preferând să iasă în oraș cu o prietenă foarte bună.
Alina Costache
20 mart. 2024, 22:38
Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere:
Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere

Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere. „Ieri am fost puțin tristă, nu pentru că fac vârsta de 45 de ani și am îmbătrânit sau așa, dar pentru că timpul trece prea repede. Pur și simplu, te gândești… sunt de 25 de ani cu Viorel. Anii ăștia au trecut foarte, foarte repede. Bine, au fost și plini de evenimente de tot felul, bune, rele, dar astăzi mi-am revenit și mi-a plăcut mesajul pe care mi l-a zis Viorel.

A zis (n.r. Viorel Lis): ‘Oana, nu te mai gândi la vârstă, vârsta este doar un număr, sufletul contează și o femeie cu sufletul tău, cu suflet bun, va fi apreciată și admirată și la 60 de ani’ și mi-am revenit. Da, de aseară, normal, de la 12 noaptea”, a măturisit Oana Lis, pentru Antena Stars.

Oana Lis, tristă de ziua ei de naștere

Vedeta a mărturisit că nu a petrecut ca în anii precedenți, preferând să iasă în oraș alături de o prietenă. „Ideea e că după o vârstă oamenii din jurul tău devin din ce în ce mai puțini, dar sunt de calitate superioară, ca să zic așa. Nu mă deranjează că nu mai am petrecerile mari dinainte.

Nu simt nevoia asta. O să ies cu o prietenă în oraș, să mâncăm ceva bun, cum îmi place mie să sărbătoresc. Ajungi așa la o maturitate a vârstei și îți dai seama că lucrurile importante sunt familia, sănătatea, pur și simplu să fii bine în fiecare zi”, a adăugat vedeta.

Citește și: Oana Lis, momente de panică, a venit ambulanţa pentru Viorel Lis: „Sunt zombie. Am fugit la medic, mă duc repede să iau compensatele, că se termină luna”

Oana Lis, sfatul unui mariaj de durată

Oana și Viorel Lis formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc, în ciuda gurilor rele care nu le-au dat prea multe șanse relației lor. Vedeta susține că cel mai important într-o relație este comunicarea. În exclusivitate pentru Spectacola, Oana Lis a mărturisit că cel mai important lucru într-o relație este să nu te pui la somn supărat pe partenerul de viață.

La început este perioada aia în care totul este roz și frumos, dar după este foarte important să rămână respectul și am văzut că relațiile în ziua de astăzi se termină atunci când dau de greu, adică oamenii nu trec peste frustrări, peste probleme.

Cel mai important sfat pe care pot să îl dau este să nu te culci seara certat. Trebuie să discuți, să comunici. Astfel, fiecare să stea la casa lui și dacă nu mai vrei, îl blochezi peste tot și la revedere. Nu este ok”, a mărturisit Oana Lis.

Totodată, soția lui Viorel Lis a precizat că este foarte important să existe comunicare în relație. Deși este împreună cu Viorel de 25 de ani, Oana Lis recunoaște că nu s-a plictisit niciodată și în continuare fac lucruri frumoase împreună.

Sunt convinsă că sunt și oameni care își doresc relații, dar nu știu ce se întâmplă atunci când se întâlnesc. Viața este o luptă, orice relație este o luptă, trebuie să comunici. Chiar și cearta este o comunicare. Este mai bine să discuți contradictori, decât să nu vorbești. Eu nu m-am plictisit. După 25 de ani cu Viorel, noi nu ne-am plictisit. În continuare râdem, facem mișto unul de celălalt, glumim. Comunicarea este cea mai importantă”, a mai spus soția lui Viorel Lis.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster