Oana Matache a divorțat de Răzvan Miheț, cu care are doi copii, și s-a cuplat cu Radu Siffredi. Mama vedetei nu a fost de acord cu relația lor, însă acum s-a obișnuit cu ideea. Recent, s-a vehiculat că sora Deliei s-ar pregăti de nuntă, însă Gina Matache infirmă aceste zvonuri. Femeia a explicat că până acum nu a fost anunțată că ar urma un astfel de eveniment, dar chiar și așa, este fix alegerea fetei ei ce are de gând să facă.
Citește și: Oana Matache, dezvăluiri despre relația cu Radu Siffredi: „Cineva trebuie să facă asta, ne-am tot certat”
„Oana nu m-a anunțat de vreo nuntă. E viața ei, face ce vrea”, a declarat Gina Matache, pentru Cancan.ro.
În urmă cu ceva timp, mama Oanei și a Deliei a făcut o serie de dezvăluiri despre fiica sa și iubitul ei, dar și despre fostul ginere, Răzvan Miheț. „Ar trebui să-mi văd de viața mea. Acum depinde și de el (n.r. de actualul iubit al Oanei), ce vrea… Din anii din urmă, trebuie să învăț să nu-mi mai bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Dar normal că și eu, ca orice părinte, vreau binele copilului.
Oana și cu tatăl copiilor au o relație foarte bună. Când e unul ocupat, ia celălalt copiii. Ei își iau foarte în serios rolul de părinți, se ajută în creșterea copiilor. Se respectă unul pe altul.
Oana stă cu Radu încă din prima zi a relației, copiii sunt la ei. Toți trei, adică ei și cu Răzvan sunt foarte buni prieteni. Ar fi culmea ca el să nu iasă cu altcineva, să-și refacă viața. E bine atâta timp cât ei se înțeleg”, spunea Gina Matache.