La sfârşitul lunii, Oana Roman şi soţul ei, Marius Elisei, vor deveni părinţi. Vedeta va naşte, prin cezariană, o fetiţă, al cărei nume va fi Maria Izabela. Ea a vorbit în emisiunea „La Măruţă” despre experienţa sarcinii şi s-a declarat nemulţumită de faptul că s-a îngrăşat.
„Am luat 15-16 kilograme până acum. Sper să nu fie o explozie acum, în astea două săptămâni. Mă simt bine, nu mi s-au umflat picioarele, nu m-am umflat nici eu aşa… Ultimele săptămâni sunt cele mai grele şi asta ştiu toate femeile care au născut. E cel mai greu acum, obosesc foarte tare, nu-mi mai găsesc o poziţie în care să stau”, a spus Oana.
„M-am umflat foarte tare, îmi găsesc cu greu poziţia şi obosesc foarte tare. E foarte greu să fii gravidă. Mi se pare că sunt ca o balenă”, a adăugat ea.
Vedeta a mărturisit că după ce cununia civilă şi după naştere, mai are o dorinţă importantă. „O să mă simt cu adevărat împăcată când voi face şi slujba de cununie. După ce vom avea inelele pe degete, atunci mă voi considera fericită. Odată cu nunta va avea loc şi botezul Mariei Izabela, adică prin iunie-iulie”, a spus Oana Roman, care a anunţat că va face botezul fetiţei odată cu nunta şi că aşteaptă 500 de invitaţi la acest dublu eveniment.