Obama, ATACAT chiar din Casa Albă: Un colaborator al preşedintelui american l-a INSULTAT pe Twitter

Un membru al echipei de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama a fost concediat după ce a fost identificat drept autorul unor mesaje pe Twitter scrise sub un pseudonim şi insultătoare pentru administraţie.
Romania TV
23 oct. 2013, 08:32
Obama, ATACAT chiar din Casa Albă: Un colaborator al preşedintelui american l-a INSULTAT pe Twitter

Potrivit site-ului de Internet The Daily Beast, Jofi Joseph, în vârstă de 40 de ani, a fost demis săptămâna trecută din funcţia de responsabil de lupta împotriva proliferării nucleare în cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC) după ce a fost identificat drept autorul mesajelor de pe contul „@NatSecWonk”.

De pe acest cont anonim deschis la începutul lui 2011 şi al cărui nume este acronimul de la „nebun după securitatea naţională”, Joseph nu scutea pe nimeni, criticând atât administraţia democrată, cât şi pe republicani, precum şi comentatorii conservatori, potrivit aceleiaşi surse, citată de Mediafax.

Mesajele sale o vizau în special pe prietena apropiată şi consiliera preşedintelui Valerie Jarrett, pe cel care redactează discursurile de politică externă ale lui Obama, Ben Rhodes, şi chiar pe secretarul de Stat John Kerry.

La rândul său, cotidianul specializat Politico a declarat că a obţinut o declaraţie din partea lui Joseph. Într-un mesaj electronic, acesta din urmă afirmă că „a fost un privilegiu să servească această administraţie şi că regretă profund că a trădat încrederea investită în el”. „Ceea ce a început ca o parodie a culturii de la Washington a devenit pe parcurs un ansamblu de comentarii deplasate şi meschine. Îmi asum totala responsabilitate pentru acest caz şi îmi prezint scuze sincere faţă de toţi cei pe care i-am insultat”, a adăugă Joseph, potrivit aceleiaşi surse.

Casa Albă nu a comentat oficial pe tema acestui caz. Un oficial din cadrul Executivului american a declarat pentru AFP, fără să menţioneze numele lui Joseph, că „acesta nu mai lucrează la Casa Albă„. „Nu voi oferi mai multe detalii pe probleme de personal”, a conchis el, sub acoperirea anonimatului. Contul de Twitter „@NatSecWonk” a fost dezactivat marţi seara, a constatat AFP.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Veste mare pentru fanii Star Wars. Un nou sezon, în curând
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care intră alocațiile elevilor în luna martie 2025: Banii sunt virați direct pe card
Cancan.ro
Cele 3 alimente la care Dragoș Pătraru a renunțat pentru a slăbi 30 de kilograme. Mulți români le consumă zilnic
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Taxa auto pentru mașini poluante va fi implementată din 2026, anunță Ministrul Finanțelor
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar