Obiceiuri alimentare pe care le ai şi care duc la CANCER

Cei mai mulţi oameni au cancer în corpul lor, dar sistemul imunitar distruge celulele bolnave, înainte să se dezvolte într-o afecţiune incurabilă. Alţii, însă, ajung să se lupte cu această problemă. Specialiştii susţin, însă, că există cinci semne că o persoane ar putea face cancer, care i-ar putea salva viaţa. Află care sunt şi cum te poţi proteja de boală.
Alina Costache
12 aug. 2014, 10:12
Obiceiuri alimentare pe care le ai şi care duc la CANCER

Dr. David Brownstein, directorul medical al Centrului de Medicină Holistică în West Bloonfield, Mich, susţine că sistemul tău imunitar nu mai poate funcţiona corect, atunci când organismul nu funcţionează corespunzător.

Citeşte şi Ce să mănânci ca să previi apariția sau răspândirea cancerului

Primul semn că există riscul de a face cancer îl reprezintă apariţia unui dezechilibru hormonal si de nutrienţi. Medicul Bronwstein susţine că aici intră, în primul rând, deficienţa de iod, care creşte riscul apariţiei cancerului de tiroidă, sân şi prostată. Iodul este esenţial pentru fiecare celulă din organism, dar pentru glanda tiroidă, rolul său este extrem de important. Tiroida secretă hormonii care reglează întregul metabolism. De asemenea, ţesuturile de pe sâni şi prostată au nevoie de mai mult iod decât cele de pe alte organe, cu excepţia tiroidei.
 
Cât de important este iodul?

Dr. David Brownstein susţine că iodul care se găseşte în sarea iodată este insuficient pentru organism. În plus, mulţi producători din industria de panificaţie înlocuiesc iodul din pâine cu brom, o substanţă mult mai ieftină, care a dus la apariţia unei epidemii de deficienţă de iod. Brownstein mai spune că mulţi medici nu sunt conştienţi de importanţa iodului şi recomandă operaţia, radiaţia sau chimioterapia în cazul apariţiei cancerului. El recomandă folosirea suplimentelor de iod non-radioactiv, care promovează moartea celulelor periculoase.

CIteşte continuarea pe Unica.ro.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ilie Bolojan, președintele interimar, susține colaborarea europeană pentru pace în Ucraina
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!