Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Gheorghe. Cum îţi poţi afla ursitul în această zi

În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este considerat un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc cu Cavalerul Trac.

San-George este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru – Samedru -, intre cele doua divinitati existand o intelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema. Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeste pomii inverziti, primeste cheia de la San-George pentru a inchide timpul frumos si a slobozi din adancuri anotimpul rece.

In calendarul popular, ca si in traditia crestina, San-George este o divinitate tanara, hipomorfa, purtata in spate de un cal. In egala masura, el este si o divinitate pastorala, de origine indo-europeana, ziua sa de celebrare fiind considerata a fi momentul de inceput a anului pastoral.

Daca in trecut aceasta sarbatoare era cinstita cu mult fast timp de trei zile, astazi, doar cu totul izolat, mai strabate farmecul ei de altadata.

Alte articole

Calendar ortodox 4 noiembrie 2024. Un mare Sfânt făcător de minuni e prăznuit în prima zi de luni, din luna noiembrie

Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru, sărbătorit pe 26 octombrie. Semnul care ne arată cum va fi iarna lui 2025

În ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce.

In noaptea sau dimineata zilei de San-George capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele, astfel impodobite, „de straja „la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral. Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.

In Bucovina, brazdele si ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate in hrana animalelor (in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea malefica a strigoilor) si pentru a fi puse in cuibarele clostilor (pentru a avea pui cat mai multi si pentru a le feri de boli si ulii).

Împodobirea găleţilor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvară era o altă tradiţie practicată de români. Acestea, pline cu apa si astfel „gatite”, se puneau in tinda casei, dupa usa de la intrare. In dimineata zilei de Sfântul Gheorghe, apa si verdeata tocata erau turnate in hrana animalelor, crezandu-se ca, astfel, va spori laptele vitelor si ca vor fi protejate de toate relele. Intrucat San-George era considerat a fi Cap Mare de Primavara – moment important in derularea timpului calendaristic – in preziua sarbatorii dar si pe parcursul celor trei zile in care era celebrat, erau indeplinite numeroase ritualuri de aflare a ursitei si a norocului.

In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.

In dimineata zilei de 23 aprilie fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.

Dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, „pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor”, pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati.

Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut, confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.

Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.

Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa neinceputa.

Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi, pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.

În ceea ce priveşte femeile căsătorite, în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, înainte de răsăritul soarelui mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.

Tot in aceasta zi se prepara si „unsoarea oilor”, un medicament obtinut din plante si grasimi animale, unguent ce se aplica pe ugerul oilor pentru a le apara, astfel, de boli pe tot parcursul verii.

Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia avea sa fie somnoros intregul an.

Urzicatul era un alt obicei de San-George, practicat de tinerii din comunitatile traditionale bucovinene. Intrucat sarbatoarea deschidea o perioada solicitanta in derularea tuturor activitatilor economice, tinerii se atingeau, pe furis, peste partile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzica, nutrind convingerea ca in felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.

In stransa dependenta cu faptul ca San-George deschidea anul pastoral, in ajunul sau in dimineata acestei zile se aprindeau focuri vii, fie in vatra casei, prin frecarea a doua bucati uscate de lemn, fie in ograda, prin invartirea energica a unui fuscel de lemn introdus intr-o gaura practicata in blana usii de la grajd, fie intr-un loc dinainte stabilit situat in vatra satului. In cazul focurilor aprinse in ograda sau in vatra satului, tinerii obisnuiau a sari peste foc sau prin fum crezand ca, in felul acesta, se purifica si se apara de orice posibile influente nefaste.

Dintre toate obiceiurile de San-George mai sus enumerate, in comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi de salcie inmugurita si flori galbene de calce, infipte in brazde inverzite. Intelesurile stravechi ale acestei practici sunt, insa, arareori cunoscute.