Obiceiurile și superstițiile lunii martie. Ce să faci, ce să nu faci, ca să îți meargă bine tot anul

În luna martie, natura renaște, iar primele plante cu puteri tămăduitoare își fac apariția. Este momentul ideal pentru a culege urzica, considerată primul leac al primăverii, dar și iarba-mare, folosită din vechime pentru proprietățile ei vindecătoare. Tot acum, încep primele ritualuri, tradiții și superstiții pe care românii le respectă de generații.
Irina Dumitrescu
28 feb. 2025, 20:31
Obiceiurile și superstițiile lunii martie. Ce să faci, ce să nu faci, ca să îți meargă bine tot anul

Între 1 și 9 martie, tradițiile și credințele populare specifice spațiului românesc au dat naștere unor obiceiuri cu o simbolistică aparte. Luna Martie debutează cu sărbătoarea Mărțișorului, un eveniment cunoscut doar în spațiul balcanic, păstrat în special în România și Bulgaria. Deși astăzi este privit doar ca un simbol tradițional, mărțișorul își are rădăcinile într-o veche superstiție legată de noroc și protecție.

În data de 1 martie încep Zilelor Babelor, un obicei prin care fiecare persoană își alege o zi, iar starea vremii din acea zi ar indica cum va fi anul său – senin și luminos sau mohorât și tulbure. De regulă, Babele sunt în număr de șapte, însă în unele regiuni tradiția se extinde până pe 9 martie, iar în altele chiar până pe 12 martie, fiecare zi fiind asociată unei luni din an, sporind astfel valoarea oraculară a obiceiului.

Citește și: Mesaje de 1 martie 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de Mărțișor

În centrul acestor credințe se află Baba Dochia, una dintre cele mai enigmatice figuri din folclorul românesc, în jurul căreia s-au țesut numeroase legende. Se spune că în zilele Babelor, vremea capricioasă este semnul că Dochia își scutură cojoacele, alungând iarna și făcând loc primăverii. Fie că este privită ca o profeție a anului care urmează sau ca o simplă tradiție, această perioadă rămâne una dintre cele mai misterioase și fascinante din calendarul popular românesc.

După încheierea Zilelor Babelor, tradiția populară marchează trecerea la Zilele Moșilor, care se desfășoară între 9 și 18 martie. Acest interval este asociat cu ritualuri specifice, iar pe 9 martie, ziua Sfinților 40 de Mucenici, se consumă măcinicii, un preparat tradițional ce simbolizează sacrificiul și belșugul.

Zilele moșilor-  bărbații trebuie să își aleagă un Moș între 9 și 18 martie

Dacă Zilele Babelor sunt legate mai ales de femei, Moșii sunt dedicați bărbaților. În anumite regiuni din țară, se crede că și bărbații trebuie să își aleagă un Moș între 9 și 18 martie. Dacă ziua aleasă este însorită și frumoasă, anul lor va fi plin de vești bune, sănătate și succes în muncă. În schimb, dacă Moșul aduce vreme mohorâtă, aceștia vor avea parte de un an greu, marcat de muncă istovitoare pentru a-și asigura traiul.

Această credință continuă tradiția populară conform căreia natura și fenomenele meteorologice sunt indicatori ai destinului. Deși obiceiul Moșilor nu este la fel de răspândit ca cel al Babelor, el rămâne o mărturie a legăturii profunde dintre ritmurile naturii și credințele oamenilor, fiind o tradiție încă vie în multe comunități din România.

9 martie. Duminica întâi din post. Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începutul anului agricol tradițional, dând naștere unei sărbători specifice românești: Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară, această zi marchează sfârșitul Zilelor Babelor și începutul Zilelor Moșilor, fiind însoțită de numeroase ritualuri menite să alunge frigul și să aducă primăvara. Printre cele mai cunoscute obiceiuri se numără lovirea pământului cu bâte sau maiuri, în timp ce se rostesc descântece pentru a „scoate gerul și a aduce căldura”, dar și săritul copiilor peste foc, ca simbol al purificării și al renașterii naturii.

Pe 9 martie, în satele românești, avea loc un moment important: scoaterea plugului la arat. Conform tradiției, plugul era trecut prin foc de către fierarul satului pentru a fi curățat, purificat și pregătit pentru muncă. După acest ritual, plugarii încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, iar plugul era scos festiv în fața casei, marcând astfel începutul oficial al muncilor agricole și al sărbătorilor de primăvară.

Pentru credincioșii din București, moaște ale Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se află la mai multe lăcașuri de cult, printre care Mănăstirea Antim, Schitul Darvari, Biserica Icoanei, Biserica Mihai Vodă, Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei și Biserica „Sfântul Alexie” de pe Calea Șerban Vodă.

Testamentul Sfinților 40 de Mucenici a fost dictat de aceștia înainte de a fi martirizați, către Sfântul Meletie, episcopul Antiohiei.

Mesajul lor rămâne un îndemn puternic la credință, pocăință și iubire frățească.

„Mărirea lumii este înșelătoare și trecătoare, dar cei ce aleargă la Dumnezeu primesc bogăție nepieritoare și viață veșnică. Schimbarea vieții este neprevăzută, iar Domnul va judeca pe fiecare așa cum va fi găsit. De aceea, sârguiți-vă să trăiți fără greșeală și să cinstiți iubirea, căci prin iubirea față de aproapele se cinstește Dumnezeu Cel Nevăzut.”

Astfel, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici rămâne nu doar un moment de pomenire a celor care și-au dat viața pentru credință, ci și o zi de tradiții, obiceiuri și reflecție asupra valorilor esențiale ale sufletului omenesc, scrie crestinortodox.ro.

17 martie – Sfântul Alexie

Potrivit Calendarului ortodox – 17 martie este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a patra din perioada Triodului, cunoscută și ca Duminica Iertării. Înainte de intrarea în post, la Vecernia de duminică seară, monahii și frații din mănăstiri își cer iertare, la fel cum ar trebui să o facă și toți creștinii între ei.

În tradiţia populară, sărbătoarea face parte din ciclu ritualic de înnoire a timpului, iar Alexie e considerat aducătorul primăverii, cel care face ca pământul să se dezgheţe, vieţuitoarele care au stat ascunse să se trezească şi gâzele să învie.

De Alexii nu se munceşte, iar femeile nu au voie să toarcă, să depene, să folosească foarfece, ace sau cuţite.

În această zi, atmosfera satelor şi spaţiul din jurul gospodariilor erau purificate prin fum şi zgomote de intimidare.

În sate de munte din Bucovina, în special în zona pomicolă, aspectul popular al Alexiilor încă mai poate fi întâlnit şi acum.

Se aprind focuri în care se aruncă fructe uscate sfinţite de Ziua Crucii, iar tinerii sar peste ele pentru a fi feriţi de boli. Din aceleaşi focuri, femeile iau cărbuni încinşi şi afumă gospodăriile pentru a le feri de dăunători, iar livezile şi grădinile să aibă rod bogat.

În alte zone, există obiceiul de a face amestecuri de mălai şi apă din care se pune câte puţin la fiecare dintre cele patru colţuri ale gospodăriei. Spiritele malefice, precum şi toate jivinele adăpostite în jurul casei în timpul iernii, sunt îndepărtate cu ajutorul zgomotelor făcute prin baterea în diferite obiecte metalice.

În unele locuri, Alexiile erau cunoscute şi sub denumirea de Ziua Şarpelui, deoarece se consideră că în aceasta zi şerpii ies din pământ după ce au hibernat timp de 6 luni, de la 14 septembrie până la 17 martie. În această zi, este interzis să se aducă lut şi surcele în casă, dar dacă a fost adus din vreme, este permis să se astupe cu el micile crăpături din case.

Se spune că aşa i se astupă şi ochii şarpelui, să nu se poată apropia de casă şi să nu muşte omul.

Omul lui Dumnezeu Alexie este şi sfântul făcător de minuni pe ape şi, de Alexii, este şi Ziua Peştelui şi începe şi anul nou piscicol.

Se obişnuia ca de 17 martie, pescarii şi familiile lor să mănânce peşte crud pentru a fi feriţi de rele.

Se mergea la biserică, se sfinţea mâncarea făcută din peşte şi se împărţea, apoi se sfinţeau sculele şi bărcile, iar la final avea loc o masă tradiţională la Starostele Pescarilor.

La echinocţiul de primăvară, cu date variabile de la an la an (20 sau 21 Martie, în funcţie de an), fetele pun grâu în blide cu apă, invocând ploile şi fertilitatea; superstiţia spune că aşa cum va creşte grâul verde şi sănătos, vor fi şi fetele şi holdele.

Buna Vestire este prăznuită pe 25 martie

În popor, este cunoscută și sub denumirea de Blagoveștenie. Este o sărbătoare care ne amintește de momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. De Buna Vestire are loc şi primul cântec al cucului, prin care se anunţă venirea primăverii, zi cunoscută în calendarul popular drept Ziua Cucului.

Sărbătoarea Bunei Vestiri aduce cu ea o serie de datini, superstiţii şi obiceiuri. Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.

În această zi nu se pun ouă sub cloşcă, deoarece se crede că puii vor ieşi cu două capete şi patru picioare. Ouăle ouate în ziua de Buna Vestire nu sunt bune de mâncat, de aceea se aruncă.

În Apuseni, gospodarii stropesc cu ţuică la rădăcina pomilor şi cu vin la rădăcina viţei-de-vie ca să aibă rod bogat în acel an. De asemenea, mai era obiceiul ca în zorii zilei să se afume cu „pozdări” de cânepă şi cu tămâie pomii din livezi, pentru a alunga bolile şi dăunătorii.

Gospodarii adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori.

Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire, se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.

Dacă în ziua de Buna Vestire va fi ceaţă, primăvara va fi călduroasă. În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

Obiceiul cel mai răspândit este acela de a face un foc mare lângă care se pun pâine, sare şi apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea. Pâinea şi sarea se dau apoi de pomană. În această zi nimeni nu trebuie să caute gâlceava, că e de rău; să nu pui mâna pe ouă şi să nu pui cloşti, căci ies puii strâmbi şi urâţi.

Citește și: Târguri de Mărțișor 2025 în București. De unde poți cumpăra mărțișoare pentru 1 MARTIE

 

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Alimentul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și “aurul lichid al frumuseții”
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Apare o nouă monedă în România. Intră în vigoare luni, 3 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Când primesc românii banii pe cardurile de alimente în 2025. Ce sume primesc beneficiarii începând cu anul acesta
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Dovezile sunt clare. Decizia luată de Parchetul General
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Administrația Trump oprește programul USAID pentru rețeaua energetică a Ucrainei
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind anularea alegerilor. Președintele interimar a recunoscut
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!