Obişnuiţi-vă cu benzina scumpă! De ce nu se vor ieftini carburanţii

Carburanţii nu se vor ieftini prea curând. Peste creşterea consumului şi politicile băncilor centrale vine şi decizia recentă a Arabiei Saudite de a ţinti un preţ al petroului de 100 de dolari pe baril, cu o treime mai mare decât ultima cotaţie urmărită oficial.
Mihai Baniţă
23 ian. 2012, 09:18
Obişnuiţi-vă cu benzina scumpă! De ce nu se vor ieftini carburanţii

Ministrul petrolului din Arabia Saudită, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume, a anunţat că are o nouă ţintă oficială de preţ pentru petrol: 100 de dolari pe baril. Vestea vine într-un moment în care există temeri că se poate declanşa un conflict în Iran şi în care economia globală se confruntă cu o creştere lentă.

După o prăbuşire abruptă a cotaţiilor la ţiţei în 2008, de la aproape 140 dolari/baril la 33 dolari/baril, ca urmare a crizei financiare/economice, preţurile au început să crească până la un vârf de 115 dolari/baril şi se află în prezent în ţinta anunţată de saudiţi.

sursa grafic: oilprice.com

2008 a fost primul an în care barilul de petrol a spart pragul de 100 de dolari, iar în 2005 s-a trecut pentru prima oară de cel de 50 dolari, după ce mai bine de un deceniu cotaţia a stat la sub 40 dolari/baril. Ajustate cu inflaţia pe dolar, datele arată că petrolul nu a mai fost atât de scump de pe vremea crizei energetice din 1979, rezultat al panicii create de revoluţia islamică din Iran.

Cererea de energie la nivel mondial a crescut substanţial în ultimele decenii, impulsionată de economiile emergente. China, al doilea cel mai mare consumator din lume, ardea 4,76 milioane de barili pe zi în 2000 şi a ajuns să consume 9 milioane în 2010, conform datelor BP. Doar în 2010 consumul a crescut în China cu peste 10% faţă de anul anterior şi cu 3,1% la nivel mondial, după doi ani de recul în 2008 şi 2009.

O altă explicaţie pentru explozia preţurilor la petrol este legată de programele de quantitative easing ale Rezervei Federale Americane, care a alimentat pieţele financiare cu dolari proaspăt „tipăriţi”, perioadă ce a coincis şi cu declanşarea revoltelor din ţările arabe, impactul mai puternic venind dinspre Libia. Există o corelaţie puternică între expansiunea bilanţurilor Fed, care se face prin emisiune de monedă, şi creşterea preţului petrolului şi a alimentelor pe parcursul anilor 2009-2010.

Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a majorat în trei rânduri preţurile carburanţilor în acest an, cu un total de 3%. Pe total piaţă, la pompă, benzina euro 95 s-a scumpit de la 2,85 lei/litru în ianuarie 2009, la 4,13 lei/litru la începutul anului 2010, 5 lei/litru la începutul lui 2011 şi 5,45 lei/litru în prezent.

Singura variantă în care preţurile la carburanţi pot scădea semnificativ ar fi cea în care statul ar decide să reducă taxarea acestor produse, de altfel puternic impozitate: în UE toate taxele reprezintă circa jumătate din preţurile la pompă, proporţia varianză de la ţară la ţară.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre