Suntem exact la jumatatea distantei dintre cele doua orase. Stanga – Capitala. Dreapta – orasul-port de pe Dunare. Privim ceasul, mai sunt cateva ore pana la caderea intunericului, e timp, deci, de inca o explorare… E imposibil sa nu gasim o reteta de peste, daca ajungem in port. Tinem drumul drept, printre sate obosite de zapuseala si culturi amortite; insotiti, pentru o vreme, de ramasitele proiectatului canal care ar fi facut din Bucuresti port la cel mai mare fluviu european si, implicit, la Oceanul Planetar. Deocamdata, lunca batrana a Argesului nu ne permite decat panorama unei albii colmatate dupa puhoaie.
Coboram la primul ponton. Parcurgem cei cativa metri pe podetul ce se clatina sub pasi. Strigam. Nici un raspuns. Cand sa facem drumul intors, apare si singurul personaj al povestii noastre: PONTONIERUL. Domnul Nicu. Are ceva de facut chiar in acel moment: tocmai prepara o conserva de oblete, dupa propria reteta. Dar era chiar prilejul pe care il căutam… Asa ca ne-am insinuat in camaruta ingusta a „portului turistic Oltenita” si am asistat la primele etape ale prepararii retetei domniei-sale, timp in care am notat cu mare grija toate amanuntele.
Citește mai departe cum se prepară OBLETELE DE DUNĂRE.