ŞOCANT. Bătut, tuns şi spălat cu furtunul de poliţişti pentru că a accidentat mortal un câine VIDEO

Un tânăr de 17 ani din Argeş care mergea cu căruţa a lovit mortal câinele unui vecin. Asta a stârnit furia localnicilor, dar şi a poliţiştilor. Copilul a fost dus la secţia locală unde a fost bătut, tuns şi spălat cu furtunul cu apă rece. "M-au luat la postul de poliţie, m-au băgat în portbagaj, m-au dus în spate la poliţie şi mi-au făcut baie cu apă rece pentru că eram murdar de sânge, mă făceau jegos împuţit", a spus băiatul.
Romania TV
06 iul. 2012, 06:16
ŞOCANT. Bătut, tuns şi spălat cu furtunul de poliţişti pentru că a accidentat mortal un câine VIDEO

Un tânăr de 17 ani din comuna argeşeană Mălureni, care ar fi fost bătut de poliţişti, băgat într-un portbagaj, tuns şi pus de către aceştia să spele toaleta, a fost internat la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, iar conducerea IPJ Argeş a început o anchetă internă în acest caz.

Potrivit familiei adolescentului, iniţial, băiatul a fost bătut de câţiva vecini supăraţi pe el deoarece omorâse un câine cu căruţa, pe uliţa satului, iar ulterior echipajul de poliţie solicitat de martori la faţa locului l-a suit pe tânăr în portbagajul maşinii şi l-a dus la secţie, unde oamenii legii l-au tuns, l-au spălat cu un furtun cu apă rece şi l-au obligat să spele closetul din sediul Poliţiei.

„M-au luat la postul de poliţie, m-au băgat în portbagaj, m-au dus în spate la poliţie şi mi-au făcut baie cu apă rece pentru că eram murdar de sânge, mă făceau jegos împuţit, m-au băgat apoi în post şi mi-au pus o cătuşă la mâna dreaptă. Apoi m-au luat la palme şi mi-au dat cu pumnii după cap pentru că mi-au reproşat că trebuie să mă caute ei pe mine, un jegos, mi-au făcut o amendă pe care am semnat-o de frică să nu mă mai bată. M-au dus apoi la toaletă, m-au tuns, m-au adus înapoi în cameră, unul dintre poliţişti i-a spus celuilalt «uite, mă, te-ai făcut şi frizer», m-au dus înapoi în toaletă, unde mă tunseseră şi m-au pus să le spăl veceul şi să le adun părul din toaletă pentru că era al meu. M-au mai spălat o dată cu furtunul, iar poliţistul care m-a bătut mi-a spus că dacă zic cuiva ce s-a întâmplat o să mă împuşte şi o să mă arunce în lac că şi aşa n-are cine să mă caute. Totul a durat cam o oră. Apoi am plecat pe jos acasă şi când am ajuns acolo mătuşa mea a chemat ambulanţa şi am ajuns la spital”, a declarat Cosmin Bold, tânărul agresat, potrivit Mediafax.

Rudele tânărului spun că unul dintre agresori este un poliţist din Constanţa aflat în concediu la rude în comuna argeşeana Mălureni, şi anume cel care l-a ameninţat pe băiat că în cazul în care va spune ce s-a întâmplat va avea de suferit.

Vecinii adolescentului sunt revoltaţi de ceea ce s-a întâmplat şi spun că băiatul ar fi trebuit pedepsit pentru că a omorât câinele fără intenţie, dar nu bătut şi umilit de către poliţişti.

„Ăştia sunt poliţişti făcuţi la apelul bocancilor. Eram acolo şi copilul zicea «uitaţi, m-au tuns», iar comisarul râdea. Eu i-am zis că dacă era copilul meu luam cuţitul şi îl băgam în poliţistul care mi-a tuns copilul şi mi l-a băgat cu capul în toaletă. Când au venit poliţiştii, l-au scos din şanţ, l-au pus să se scuture, nu l-au bătut acolo în stradă, dar i-au vorbit foarte vulgar, apoi au deschis portiera şi când a vrut copilul să intre un poliţist s-a dat în spate a deschis portbagajul şi i-a zis: «intră, mă, în portbagaj». Ca pe un animal. Şi de aici au plecat la post”, a declarat unul dintre vecini.

După bătaia primită la Poliţie, băiatul spune că a ajuns acasă pe jos, iar ulterior rudele au chemat ambulanţa, care l-a transportat la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş.

„Pacientul a venit destul de marcat de evenimentul prin care a trecut, cu faţa tumefiată şi echimoze la nivelul toracelui, a afirmat că a fost lovit de nişte persoane în comuna Mălureni, dintre care una mai cunoscută la nivel local. Agresiunea a fost semnificativă. Va mai rămâne câteva zile internat pentru continuarea investigaţiilor şi pentru consiliere psihologică”, a declarat dr. Ion Dăneţ, de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş.

Primele date ale anchetei arată că poliţiştii acuzaţi nu recunosc faptul că l-ar fi bătut pe tânăr, iar inspectorul şef al IPJ Argeş a dispus o anchetă internă.

„S-a depus o plângere, se fac cercetări în acest sens, inspectorul şef al IPJ Argeş a dispus poliţiştilor de la Control Intern să facă o anchetă proprie pentru a stabili dacă acuzaţiile sunt sau nu adevărate. Poliţistul care a fost la faţa locului nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc. Băiatul are 17 ani, putea să fie singur în postul de poliţie, nu era nevoie să fie prezenţi părinţii, a fost doar sancţionat contravenţional, amendat, dacă era învinuit atunci trebuia să aibă lângă el un apărător. Poliţiştii au fost chemaţi de cetăţeni, aceştia reclamau că doi tineri făceau scandal, până au ajuns poliţiştii sătenii îi imobilizaseră pe cei care făceau scandal. De aici, au fost duşi la postul de Poliţie şi nu mai ştiu să vă spun ce s-a întâmplat acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Familia tânărului, care a depus plângere la Poliţie, urmează să se deplaseze la Bucureşti pentru a înmâna personal lui Ioan Rus, ministrul Administraţiei şi Internelor un memoriu şi o reclamaţie referitoare la acest caz.


DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București