Octavian Bellu s-a supărat după pierderea alegerilor la şefia COSR, când a anunţat că nu va mai pregăti lotul naţional.
„Mă duc să mă odihnesc, mă duc să joc şah în parc, dar să fie clar, eu nu voi mai colabora cu COSR. Nu voi mai fi nici antrenorul lotului feminin de gimnastică. Mă simt umilit, se pare că fac parte din alt film”, spunea, atunci, Bellu.
Antrenorul a trecut peste orgoliul personal şia revenit la lot. Fotografiile de la primele antrenamente au fost postate pe pagina oficială de Facebook a echipei naţionale de gimnastică feminină a României.