„Valul 4 ne va lua prin surprindere, relaxați, fără teste la hotare și fără vaccin în hambare. Marea majoritatea celor care vor muri în valul 4 fac acum această alegere refuzând să se vaccineze. Când ne va apucă și pe noi panică după vaccin, că pe indieni, nu o să putem cere înapoi dozele vândute țărilor care își vaccinează cetățenii. Mai simplu: în septembrie când va începe furtună Delta, va fi prea târziu să regreți că nu te-ai vaccinat (sau nu ți-ai vaccinat părinții sau copiii) în iunie sau iulie. Și mai simplu: vara se seamănă imunitatea care dorești să o recoltezi la toamna.”, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.
Octavian Jurma a explicat că majoritatea cazurilor confirmate cu tulpină Delta din România provin din Argeș, Ilfov și București, respectiv 44 (77%) din totalul de 57 identificate până acum. În România se fac prea puține secvențieri, avertizează medicul, iar numărul persoanelor infectate cu varianta Delta ar putea fi mult mai mare.
„Varianta B1.617.2 (Delta) reușește să disloce tulpină B1.17 (Alpha) la o rată exponențială și reprezintă acum în jur de 20% din cazurile secvențializate săptămânal. În acest ritm de creștere tulpină Delta va fi dominantă (peste 50% din secvențieri) cel târziu în luna august. Dominanta este urmată în general de debutul fazei de creștere care stă la baza unui nou val. Acest debut nu va fi probabil vizibil în România decât în septembrie când valul va ajunge în spitale.
Numărul total de cazuri de COVID-19 cu varianta Delta a crescut în medie cu peste 25% săptămânal în luna iunie. Dacă acest ritm de creștere se menține, vom depăși 100 de cazuri cu Delta pe săptămâna la finalul lunii august când totalul va depăși 500 de cazuri (estimări conservatoare și dependențe de numărul de teste și secvențieri). Nu știm numărul real de cazuri Delta însă putem presupune că este de cel puțin 5 ori mai mare decât cel detectat, ceea ce înseamnă că sunt deja mai multe decese provocate de tulpină Delta decât cel confirmat.”, a mai explicat Octavian Jurma.
Studiu: Vaccinul Pfizer anti-Covid, eficiență de 70 % împotriva variantei Delta
Ce știm despre vaccinare în relație cu tulpină Delta
Octavian Jurma a explicat și cât de eficientă este vaccinarea anti-COVID, acum, când au apărut noi variante ale coronavirusului.
„- vaccinarea oferă o protecție ridicată față de formele grave de boală, mai ales vaccinurile Pfizer și Modernă.
– vaccinul te păzește de spitalizare. Chiar dacă varianta Delta străpunge mai ușor ca Alpha barieră imună indusă de vaccin, vaccinul transformă un caz grav sau letal de COVID-19 în unul asimptomatic sau ușor care nu necesită spitalizare.
– cererea de vaccin crește în țările care anticipează valul 4.
– vaccinează când poți nu când vrei. România a renunțat la livrările săptămânale și vinde stocurile de vaccin deci e posibil să nu poată obține vaccin suplimentar atunci când vrei tu să te vaccinezi
.- durează 30 de zile până la instalarea imunității optime după vaccin. Vaccinează-te acum că să fi bine protejat în august.”, a punctat medicul pe Facebook.
Valul patru de coronavirus afectează mai ales tinerii. Spania anunţă că situaţia sanitară din cauză a început să se agraveze din această cauză
https://www.facebook.com/JurmaOctavian/posts/232087395407111