Octavian Jurma, sceptic cu privire succesul campaniei de testare în şcoli. „Va fi probabil un eşec, la cum e gândită şi anunţată”

Epidemiologul Octavian Jurma consideră că autorităţile din România nu trebuie să mai discute despre măsuri de relaxare înainte ca valurile epidemiei de COVID-19 să fi trecut, el arătând că astfel de măsuri dau de înţeles oamenilor că şi pericolul generat de virus a trecut.
Daniel Spătaru
20 nov. 2021, 13:32
Octavian Jurma, sceptic cu privire succesul campaniei de testare în şcoli.

Octavian Jurma subliniază că nivelul real de infectare este de până la şapte ori mai mare decât cel raportat oficial şi apreciază că testarea în şcoli pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 va fi un eşec.

Cea mai mare problemă pentru noi este dacă vom repeta sau nu acest imens dezastru – în week-end vom depăşi 20 de mii de decese în valul patru – şi dacă vom aplica aceleaşi măsuri vom avea aceleaşi rezultate. Pentru că este definiţia nebuniei să crezi că poţi obţine rezultate diferite făcând acelaşi lucru. Şi atunci, noi, în primul rând, ar trebui să încetăm să vorbim de relaxare chiar în mijlocul  valurilor. Noi nici nu am depăşit bine vârful valului patru, deja anunţăm măsuri de relaxare. Asta demobilizează populaţia, îi dă de înţeles că valul s-a terminat, deşi incidenţa este în continuare uriaşă, să nu uităm că România testează mult mai puţin, deci incidenţa reală este de cinci până la şapte ori mai mare, chiar şi acuma”, a afirmat Octavian Jurma sâmbătă, la Digi 24.

Citeşte şi Octavian Jurma, despre decesele covid în rândul minorilor: În 3 luni ale valului 4 au murit la fel de mulţi copii cât în toate valurile precedente

Acesta a precizat că înainte de finalul acestei luni România va ajunge să înregistreze aproximativ 2500 de noi cazuri de îmbolnăvire zilnic.

Medicul mai atrage atenţia asupra faptului că perioada care urmează, a sărbătorilor de iarnă, este una în care mobilitatea oamenilor creşte. Acesta a precizată că „testarea în şcoli va fi probabil un eşec, aşa cum este ea gândită şi anunţată„. Octavian Jurma a dat, totodată, exemplul Italiei, despre care spune că „acolo clasa politică s-a mobilizat în spatele medicilor, nu în faţa medicilor, ca în România”.

Citeşte şi Octavian Jurma anunţă sub 5000 de infectări zilnice înainte de sărbători: „Suntem în faza descendentă încă de săptămâna trecută”

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Aeroportul ”fantomă” care nu are nici avioane și nici pasageri. Construcția sa a costat peste 200 de milioane de euro
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
Playtech.ro
Locul din România considerat de străini cea mai mare capcană pentru turişti. Dezvăluirile despre ţara noastră a uimit pe mulţi
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Oameni celebri, dar și din politică, dependenți de vrăjitoare. Oana Zăvoranu aruncă bomba
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Americanii l-au îngropat pe Călin Georgescu. L-au dat la schimb: E legitim
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Elena Lasconi despre moțiunea de cenzură: USR nu va vota pentru a evita o criză economică
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată