Valentin Cojocaru, portarul de 20 de ani al Stelei, se află în atenţia mai multor cluburi din Europa. FC Basel l-a remarcat încă din 2013, de la meciul din Youth League, câştigat de roş-albaştri cu 3-1. După ce titularul postului naţionalei „under 21” a avut în acel meci 12 parade, conducătorii echipei elveţiene l-au monitorizat de atunci în permaneţă pe portar. Atenţia lui FC Basel a fost şi mai sporită, după ce portarul roş-albaştrilor a devenit la începutul aceastui sezon titular între buturile Stelei.
„Cei de la FC Basel îl monitorizau de mai mult timp pe Cojocaru, chiar s-au interesat şi de preţul său, dar lucrurile s-au împotmolit, după ce Gigi Becali le-a cerut 3,5 miloane de euro pentru un transfer. Elveţienilor li s-a părut un preţ prea mare. La vremea respectivă cei de la FC Basel s-au interesat şi de Mihai Roman de la Pandurii. Negocierile au picat, dar este posibil ca discuţiile să fie reluate la iarnă!”, au dezvăluit sursele Fanatik.