Frank Rose: Baza de la Deveselu nu va fi afectată de reducerile bugetare din SUA

Baza de la Deveselu nu va fi afectată de reducerile bugetare din SUA din anii următori, a declarat, marţi, la Bucureşti, Frank Rose, asistent al secretarului american de stat pentru politica spaţială şi de apărare.
Romania TV
29 oct. 2013, 14:57
Frank Rose: Baza de la Deveselu nu va fi afectată de reducerile bugetare din SUA

Întrebat dacă proiectul de la Deveselu va fi afectat în vreun fel de tăierile bugetare preconizate în SUA în următorii ani, Frank Rose a precizat că cea mai mare parte a banilor au fost deja alocaţi pentru construirea bazei. „Trăim vremuri dificile, dar, în contextul acestor tăieri bugetare, preşedintele a făcut din finanţarea EPAA (European Phased Adaptive Approach) o prioritate-cheie în cererea sa adresată Congresului privind bugetul”, a spus oficialul american. Totodată, el a subliniat că în cadrul Congresului există „un sprijin bipartizan” în ceea ce priveşte apărarea antirachetă.

Frank Rose se află în România cu prilejul demarării lucrărilor principale de construcţie la baza Deveselu.

Preşedintele Traian Băsescu, ministrul Apărării Mircea Duşa, oficiali NATO şi ai SUA au participat, luni, la ceremonia de marcare a demarării lucrărilor principale de construcţie la Facilitatea de apărare antirachetă din cadrul Bazei Militare de la Deveselu.

Delegaţia americană prezentă la eveniment a fost condusă de James Miller, adjunctul secretarului apărării pentru politica de apărare. Din partea conducerii NATO au participat ambasadorii Alexander Vershbow, Secretar General Adjunct, şi Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General al NATO pentru ameninţări emergente de securitate.

Duminică, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a oferit un dineu de lucru în onoarea ambasadorului Alexander Vershbow şi a lui Frank Rose, la acţiune fiind de asemenea invitat ambasadorul Sorin Ducaru, asistentul secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente. Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul afacerilor externe şi reprezentanţii SUA şi NATO au evocat faptul că acest important moment al colaborării bilaterale dintre România şi SUA în domeniul securităţii, în acelaşi timp de interes major pentru Alianţa Nord-Atlantică, reprezintă un punct de referinţă semnificativ pe parcursul implementării Fazei a II-a a Sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice din Europa, realizat într-o Abordare Adaptivă în Etape (European Phased Adaptive Approach – EPAA).

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat, joi, într-o declaraţie referitoare la inaugurarea lucrărilor la baza de la Deveselu (Olt), că statul român are misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională din 2015.

„În acest parteneriat, o parte de lucrări se realizează de către partea română, prin MApN, iar cele privind interceptările, de către partea americană. Noi am început încă din vară lucrările de amenajare la Deveselu şi le-am şi finalizat, mai sunt câteva lucrări cu termen anul viitor. Toate operaţiunile de pregătire şi operaţionalizare a bazei se fac şi sunt în grafic”, a menţionat Mircea Duşa.

Potrivit acestuia, statul român a alocat 8 milioane de lei în 2013 pentru amenajarea bazei de la Deveselu, urmând a aloca bani şi în 2014 şi 2015 pentru această facilitate militară, chiar dacă suma pentru următorii doi ani nu a fost încă stabilită.

Potrivit ministrului Apărării, în 2014 statul român trebuie să realizeze sistemul de supraveghere a bazei, iluminatul şi construirea pavilioanelor în care vor fi cazaţi militarii români.

„Prin Ministerul Dezvoltării sunt bani alocaţi administraţiei din Deveselu pentru amenajarea drumului de acces din drumul naţional către această locaţie, realizarea staţiei de epurare, a canalizării şi a aducţiunii de apă. Sigur că de aceste facilităţi va beneficia şi comunitatea de la Deveselu, dar vor deservi şi facilitatea militară de la Deveselu. Acum elaborăm bugetul şi vom vedea (câţi bani se vor aloca în 2014 – n.r), dar vom asigura banii astfel încât facilitatea de la Deveselu să fie operaţională şi lucrările pe care le mai are partea română de realizat să se realizeze conform graficului”, a mai spus Mircea Duşa.

Compania americană KBR a anunţat, în luna iulie, că a obţinut un contract în valoare de 134 milioane dolari de la Corpul de Ingineri al Armatei americane în Europa pentru a construi instalaţiile primului sistem de apărare antirachetă în Europa, la Deveselu.

Potrivit acestui contract, KBR va muta structura unei clădiri de patru etaje, în care va fi instalat un radar, de pe Coasta de Est a Statelor Unite în România. De asemenea, firma anunţă că va construi în România diverse instalaţii şi infrastructura necesară susţinerii sistemului AEGIS, inclusiv drumuri, clădiri pentru asistenţă, comunicaţii, securitate şi utilităţi.

Lucrările includ construirea instalaţiei de lansarea rachetelor, clădirea pentru radarul Aegis, rezerve de carburant pentru generatoare, clădiri de comandament, stocare şi transmisiuni, construirea zonei de locuit şi crearea de sisteme de securitate fizică (intrări, perimetre).

România a acceptat instalarea pe teritoriul său a acestei baze, în cadrul scutului american antirachetă în Europa, în septembrie 2011. Baza ocupă un teren de aproximativ 175 de hectare şi în ea vor fi staţionaţi aproximativ 200 de militari şi tehnicieni americani.

La data de 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat decizia de a da curs invitaţiei adresate de preşedintele SUA Barack Obama privind implicarea României în dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă.

Negocierile privind Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România s-au derulat pe parcursul a 7 runde (iunie 2010 – mai 2011) şi a fost parafat de şefii celor două delegaţii, Bogdan Aurescu şi Ellen Tauscher, la 6 iunie 2011.

Delegaţia română de negociere a avut în componenţă reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice şi ai altor instituţii din sistemul de securitate naţională cu competenţe în domeniu. Pentru pregătirea negocierilor au avut loc, sub coordonarea şefului delegaţiei române, 36 de reuniuni în format interinstituţional ale reprezentanţilor structurilor române implicate în acest proces.

Acordul a fost semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, de către ministrul român al afacerilor externe şi secretarul de stat american, în cadrul vizitei în SUA a preşedintelui României. Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea 290/2011, iar la 23 decembrie 2011 a intrat în vigoare.

Rolul Acordului este să reglementeze regimul juridic aplicabil întregului spectru de chestiuni care decurg din instalarea şi funcţionarea în România a sistemului antirachetă al SUA. Implicarea României în susţinerea acestui proiect presupune găzduirea pe teritoriul românesc (în Baza de la Deveselu, jud. Olt) de rachete de interceptare SM-3, care vor deveni operaţionale la orizontul anului 2015. Amplasarea acestor interceptori constituie parte componentă a Abordării Adaptive în Etape a sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice în Europa (EPAA).

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)