Oficial FBI: Un pic de paranoia nu face rău

Chiar dacă FBI este acuzat că întinde capcane uneori unor oameni nevinovaţi, oficialii Biroului răspund că aşa se prind teroriştii. 
Romania TV
19 nov. 2012, 10:31
Oficial FBI: Un pic de paranoia nu face rău

FBI „arestează oameni şi neutralizează ameninţări”, în contextul în care a menţine „un pic de paranoia nu face rău” unei mobilizări a americanilor şi „provocării unor greşeli” din partea teroriştilor, a declarat Michael Clancy, un oficial FBI de rang înalt, într-un interviu pentru AFP.

Este numită „operaţiunea Tripwire”, ca într-un film cu James Bond, deşi Michael Clancy preferă să vorbească despre o „iniţiativă” destinată firmelor şi marilor centre comerciale, cu scopul de a le învăţa să se păzească de ameninţări teroriste şi să reacţioneze în cazul în care li se pare că ceva este suspect.

„Este responsabilitatea întreprinderilor să raporteze fapte care li se par ciudate”, declară Clancy, un adjunct pentru lupta împotriva terorismului al directorului FBI.

În momentul în care Khaled Aldawsari, un saudit care locuieşte în Texas în baza unei vize de studii, a comandat o cantitate importantă de fenol, un produs chimic utilizat pentru fabricarea de explozivi, firma de livrări a alertat poliţia.

Supravegherea calculatorului său a permis, ulterior, să se stabilească faptul că acesta încerca să construiască „o armă de distrugere în masă” care viza „mai multe ţinte potenţiale în Statele Unite”, conducând la arestarea sa.

În Virginia, membrii unui grup de patru persoane au fost arestaţi după ce au cumpărat, la un interval de câteva ore, stocuri de acetonă din trei magazine de bricolaj, un produs foarte căutat de către ucenici terorişti. Home Depot, Lowe şi un mic magazin privat fac parte din cele aproximativ 25 de firme care colaborează cu FBI în cadrul „operaţiunii Tripwire”, care urmăreşte deconspirarea unor posibili terorişti.

De fapt, „ei nu urmăreau să fabrice o bombă, ci produceau marijuana sintetică”, îşi aminteşte Clancy. „Este un «success story», chiar dacă nu a fost cazul de terorism al secolului”, adaugă el.

După modelul operaţiunii Departamentului american de Interne „Dacă vedeţi ceva, spuneţi ceva”, destinată persoanelor particulare, FBI vizează întreprinderile, bisericile şi magazinele.

„Un pic de paranoia nu face rău. Nu este necesară prea multă, dar este important ca firmele să fie un pic mai vigilente”, apreciază Clancy.

„Pe măsură ce ne îndepărtăm de (atentatele teroriste de la) 11 septembrie, memoria oamenilor se scurtează. Nu trebuie să piardă din vedere ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie, că poate au existat lucruri care ar fi trebuit să fie semnalate, că FBI poate ar fi trebuit să acţioneze diferit. Este vorba despre a nu uita lecţiile trecutului”, subliniază el.

„Într-o ţară mare ca a noastră, care are peste 300 de milioane de locuitori, în care coexistă ideologii şi credinţe diverse, este aproape imposibil să ghiceşti în ce moment cineva va comite un act îngrozitor„, continuă el.

FBI a fost criticat pentru că nu a anticipat atacul sângeros comis într-un cinematograf la Aurora (Colorado), la prima proiecţie a unui film din seria Batman, în iulie, în care au fost ucise 12 persoane. Şi nici pe cel de la un templu sikh, în Wisconsin, în august, soldat cu şase morţi.

„Autorii acestor crime erau persoane marginale”, care nu reprezentau „o ameninţare credibilă”, subliniază Michael Clancy. „Noi nu suntem poliţia gândirii”, adaugă el, subliniind că „nu avem motive să supraveghem un concert al unor militanţi care susţin supremaţia albă, (care) este o reuniune legală”, „nu anchetăm asupra ideologiilor, ci numai asupra oamenilor care trec la o etapă superioară”.

„Lupii singuratici”, cei care se radicalizează singuri pe Internet, cei care nu fac parte din niciun grup şi care urmează mereu acelaşi proces de izolare, sunt cei mai periculoşi, în opinia adjunctului directorului FBI. Aceştia sunt cei care îl „împiedică să doarmă noaptea”.

Pentru a-i prinde pe aceşti „băieţi răi”, poliţia federală americană depune eforturi să dezvolte surse, să se infiltreze, să obţină informatori. La început „este cineva care ne spune «cunosc pe cineva care cunoaşte pe cineva care poate vrea să arunce ceva în aer»”, spune el. Ulterior este infiltrat un agent care îl supraveghează pe suspect şi care poate merge până la a-i furniza ultimele componente ale unei bombe.

FBI este acuzat frecvent că, în acest fel, întinde „capcane” unor amatori care poate că nu ar fi mers până la capăt, fără ajutorul său. „Noi am respectat legea întotdeauna”, se apără Michael Clancy. „Persoana care apasă, în final, pe declanşatorul unei bombe, ne spune în mod clar, fără umbră de îndoială, că vrea să arunce ceva în aer”, subliniază el. „Ar fi făcut-o fără noi? Nu este un risc pe care să vrem să ni-l asumăm”, conchide el.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu peste 1.000 de euro lunar. Se oferă și un bonus consistent la angajare, dar și alte beneficii
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Păcăleala în care sunt prinși șoferii. Se pierd sume uriașe
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB lansează biletele pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Ligii Europa
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe