Anunţ oficial: Papa Francisc vine în România. A acceptat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis

Papa Francisc a acceptat invitaţia Preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a vizita România, potrivit România TV. Iohannis a fost primit, vineri, de Papa Francisc la Vatican, în cadrul unei vizite oficiale la Sfântul Scaun.
Alina Costache
15 mai 2015, 13:04
Anunţ oficial: Papa Francisc vine în România. A acceptat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis

Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că Suveranul Pontif a acceptat cu plăcere invitaţia lui Klaus Iohannis de a vizita România şi că data vizitei va fi stabilită pe canale diplomatice.

„În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părţi a fost exprimată satisfacţia deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relaţii în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului şi a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate”, se arată în comunicatul administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, vineri, la Vatican, de Sanctitatea sa Papa Francisc, şeful statului dăruindu-i Suveranului Pontif o gravură cu oraşul în care a fost primar, Sibiu, şi o monedă de aur.

Este prima vizită la acest nivel pentru România.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că i-a adresat o invitaţie Papei Francisc de a vizita România.

„Voi adresa o invitaţie Papei Francisc de a vizita România. Am discutat aseară cu Preafericitul Daniel, despre această chestiune şi Biserica Ortodoxă susţine sută la sută acest demers„, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, pe Aeroportul Otopeni, înainte de plecarea în vizita oficială la Sfântul Scaun.

Iohannis a explicat că „dorinţa noastră este, dacă s-ar putea realizat o astfel de vizită, în anul 2018, care este un an deosebit de important pentru noi, pentru că este anul în care sărbătorim 100 de ani de existenţă a României moderne”.

După întrevederea avută cu Papa Francisc, Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook în care a vorbit despre contribuţia sa.

„L-am întâlnit astăzi pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, figura luminoasă a lumii moderne. I-am adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România, invitație pe care Suveranul Pontif a acceptat-o cu plăcere.

L-am asigurat totodată de respectul și admirația românilor pentru generozitatea și contribuția sa la o lume mai bună și mai tolerantă”, a scris preşedintele pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Zodiile care vor triumfa până pe 18 mai. Trei nativi pot da lovitura
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut anunțul înainte de alegeri. Toți românii trebuie să știe
Playtech.ro
Mărire de salariu de 1.000 de lei în vara lui 2025, pentru toți angajații din România care completează acest document
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
Pastila banală care poate salva viața în caz de infarct, de care românii au uitat. Cum o administrezi corect
wowbiz.ro
CUMPLIT! Judecătoarea Georgeta Ciungan, găsită spânzurată în casă!
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Trei zile de post, doar cu apă. Avantaje și riscuri
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
O femeie de 41 de ani a fost găsită dezmembrată pe o plajă din Spania
Cancan.ro
Radu Mazăre, viață de vis în Madagascar. Cu ce se ocupă fostul edil de când a fost eliberat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. S-a stins o mare legendă. Vestea morții sale a șocat întreaga lume
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Un copil de 3 ani și o femeie, morți după ce au căzut din căruță. Cei doi au fost loviți în plin de un camion
Nicușor Dan răstoarnă toate calculele. La asta nu se aștepta nimeni
MediaFlux
Tăieri de pensii în 2025. Pensionarii cu grupe de muncă, cei mai afectați
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sunt considerate fructele viitorului. Se adaptează la secetă, terenuri aride și se pot consuma proaspete, deshidratate sau în conserve