Olanda respinge ideea ca UE să compenseze contribuţia britanică, după Brexit, prin sporirea contribuţiilor statelor membre

Premierul olandez Mark Rutte a cerut ca, odată cu pierderea fondurilor oferite de Marea Britanie în urma Brexitului, Uniunea Europeană să-şi diminueze bugetul şi nu să compenseze contribuţia britanică prin sporirea contribuţiilor celorlalte state membre.
Iulian Tudor
18 ian. 2018, 18:04
Olanda respinge ideea ca UE să compenseze contribuţia britanică, după Brexit, prin sporirea contribuţiilor statelor membre

‘Ieşirea Marii Britanii (din UE) înseamnă că bugetul trebuie redus’, a scris Rutte pe Twitter după o întâlnire cu comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger. Acesta din urmă a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-şi suplimenteze contribuţiile pentru a acoperi jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuţiei britanice, pentru cealaltă jumătate el fiind de acord ca aceasta să fie diminuată din buget prin realizarea de economii.

Însă şeful executivului olandez a indicat în respectiva postare că ţara sa ‘va insista la negocierea cadrului financiar multianual pentru modernizarea şi diminuarea’ acestuia. ‘Cheltuielile trebuie să se concentreze pe chestiunile în care UE are o valoare adăugată’, a mai scris Mark Rutte, informează Agerpres.

Citeşte şi Legea BREXIT a fost aprobată de Camera Comunelor din Parlamentul britanic

După întrevederea cu premierul olandez, Oettinger a postat tot pe Twitter o fotografie de la întâlnirea lor, în care amândoi apar zâmbind, şi a scris alături de ea: ‘dacă putem să râdem, înseamnă că putem de asemenea să ajungem la un compromis … privind bugetul UE’.

Deşi va ieşi din UE în martie 2019, Marea Britanie a promis că îşi va onora obligaţiile faţă de bugetul comunitar până în anul 2020, ultimul an al actualului cadru financiar multianual. Dar apoi golul lăsat de Brexit în bugetul comunitar va fi cuprins între 12 şi 14 miliarde de euro pe an.

Economiile propuse de Comisia Europeană privesc în special subvenţiile din politica agricolă comună şi politica de coeziune, două domenii care împreună reprezintă mai mult de două treimi din bugetul UE.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Iulia Pârlea, despre necazurile din viața sa: Dar de ce a trebuit să mă nasc într-o familie ca asta
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
România, zguduită de trei cutremure în această dimineață! Unde au fost înregistrate seismele și ce magnitudine au avut
Cancan.ro
Anunț trist făcut de meteorologii Accuweather: În București, primăvara vine abia în luna mai
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Macron Caută Să Păstreze Legăturile cu SUA în Contextul Crizei Transatlantice
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar