„Putem spune că aceste alegeri sunt sferturile de finală în încercarea de a împiedica o victorie a populismului rău”, a declarat Rutte în cadrul unei conferințe de presă la Rotterdam, înaintea unui duel televizat cu Geert Wilders, liderul PVV.
„Semifinalele sunt în Franța, în aprilie și mai, iar apoi finala este în Germania, în septembrie”, a continuat el.
„Vreau ca Olanda să fie prima țară care pune capăt populismului rău, care pune capăt efectului de domino”, a insistat premierul olandez, într-o referire la Brexit și alegerile prezidențiale din SUA.
La alegerile legislative de miercuri, care vin după o campanie dominată de problema imigrației și integrării, partidul premierului ar urma să iasă pe primul loc, fiind cotat în cele mai noi sondaje, compilate și prezentate duminică de site-ul Peilingwijzer, cu 16% din intențiile de vot, ceea ce i-ar asigura 23-27 de mandate din cele 150 ale Camerei deputaților. Pe locul următor se clasează PVV, cu 13% , respectiv între 19 și 23 de mandate, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Erdogan: Olanda va plăti preţul pentru că a subminat relaţiile cu Turcia
Rutte, candidat la un al treilea mandat în fruntea acestei țări cu 17 milioane de locuitori, a subliniat că se va „lupta din toate puterile” pentru a „evita trezirea, la 16 martie, într-o țară unde cea mai mare forță politică o reprezintă Geert Wilders”.
„Chiar dacă nu are nicio șansă să guverneze, pentru că partidul meu nu va guverna împreună cu ei, (un asemenea rezultat) ar trimite un mesaj către restul Europei”, a mai menționat premierul olandez.