Cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a 30-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, gazonul Stadionului Olimpic din Londra va fi transformat într-un peisaj bucolic ce evocă satul tradiţional englez, astfel că în coregrafia concepută se vor regăsi reprezentate fâneţe, ogoare şi râuri.
Pe gazonul stadionului londonez vor putea fi văzute familii ieşite la picnic şi fermieri care îşi lucrează terenurile, cu animale adevărate incluse în peisaj: 12 cai, trei vaci, 2 capre, 10 găini, 10 raţe, nouă gâşte, 70 de oi şi trei câini ciobăneşti, potrivit unui comunicat emis de organizatori.
Danny Boyle, directorul artistic al ceremoniei şi regizorul filmului „Vagabondul milionar”, recompensat cu opt premii Oscar în 2009, speră ca această ceremonie de deschidere să transmită privitorilor „spiritul a ceea ce sunt ei ca naţiune, de unde vin şi direcţia spre care vor să meargă”