Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, Claudia Radu, incidentul a avut loc, miercuri în jurul orei 12.00, în comuna olteană Obârşia, poliţiştii Secţiei 10 Rurale Vădăstriţa, din judeţul Olt, deschizând dosar penal pe numele şoferului autocamionului pentru ucidere din culpă.
„Azi, 13 iunie 2012, în jurul orei 11,40, am fost sesizaţi, prin 112, de către un cetăţean din comuna Obîrşia, că un bărbat din localitate, în vârstă de 43 ani, în timp ce bascula, cu un autotren, proprietate personală, cantitatea de 15 tone de piatră, braţul telescopic a cedat, iar bena autotrenului a căzut peste o minoră de 16 ani, din comuna Obârşia„, a declarat Claudia Radu.
La scurt timp după accident, în localitate a ajuns un echipaj de la ambulanţă, iar medicii au încercat să o resusciteze timp de 45 de minute, însă fără succes.
La faţa locului s-a deplasat şi o echipa operativă a Secţiei 10 Poliţie Rurală Vădăstriţa, care a făcut cercetarea şi a întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Cadavrul minorei a fost transportat la morga Spitalului oraşului Corabia, pentru efectuarea necropsiei.