Oltchim a mai dat o lovitură. A transferat portarul vicecampioanei mondiale

La câteva zile după ce a transferat-o pe cea mai bună handbalistă a lumii din 2009, Oltchim Rm. Vâlcea a obţinut semnătura lui Amandine Leynaud, portarul vicecampioanei mondiale, Franţa.
Romania TV
14 mart. 2012, 11:44
Oltchim a mai dat o lovitură. A transferat portarul vicecampioanei mondiale

În vârstă de 25 de ani, handbalista are în palmares său şase titluri de campioană a Franţei, patru Cupe, dar şi peste 100 de selecţii la naţională. Evoluează în acest ultim sezon la Metz Handball, fosta adversară a Oltchimului din grupele principale, de unde a fost transferată la formaţia vâlceană şi Allison Pineau.

Sunt foarte fericită şi satisfăcută că acest transfer a devenit realitate, deoarece este o plăcere şi o onoare totodată pentru mine să vin la un club atât de cunoscut şi experimentat ca Oltchim. Deşi eu şi agenţia care mă reprezintă am fost contactaţi în ultimele săptămâni de mai multe cluburi, conducerea din Vâlcea a reuşit să mă convingă destul de uşor de faptul că Oltchim este cea mai bună decizie pentru mine„, a declarat la semnarea contractului portarul francez.

Leynaud a mai precizat că speră să câştige Liga campionilor cu Oltchim: „Pentru mine, cel mai important obiectiv este Liga Campionilor! Este visul meu şi asigur pe cei din jurul clubului, incluzând şi spectatorii, că voi da tot ce este mai bun din mine pentru câştigarea Ligii. Sunt deja foarte entuziasmată şi abia aştept să încep pregătirile pentru noul sezon împreună cu jucătoarele atât de valoroase care alcătuiesc echipa Oltchim, iar pentru ele, începând din acest moment, le urez mult succes şi le ţin pumnii în semifinală şi în jocurile rămase de disputat„.

La rândul său, preşedintele CS Oltchim a declarat că Leynaud a semnat un contract pe un sezon cu drept de prelungire: „Credem că am transferat nu numai un portar valoros, dar şi o persoană deosebită, inteligentă şi cu o educaţie aleasă. Toţi cei care o cunosc pe Amandine vorbesc numai la superlativ despre ea. Asta va fi foarte bine pentru integrarea ei în echipă şi suportul pe care ulterior îl va aduce în întărirea echipei. Am semnat astăzi acest contract, valabil pentru un sezon cu posibilitatea de prelungire încă un an şi, aşa cum am mai spus-o, vom vorbi despre eventualele transferuri doar în momentul în care acestea se concretizează şi devin realitate”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri