Oltchim Râmnicu Vâlcea va prelua în această săptămână majoritatea salariaţilor de la Mentchim

Un număr de 160 de salariaţi de la societatea Mentchim vor fi preluaţi de către Oltchim Râmnicu Vâlcea începând de marţi, a declarat liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Romania TV
28 oct. 2013, 18:46
Oltchim Râmnicu Vâlcea va prelua în această săptămână majoritatea salariaţilor de la Mentchim

„Din 223 de salariaţi de la Mentchim, 160, maxim 170 vor fi preluaţi de Oltchim începând de marţi. Mă refer la muncitori în special, dar şi maiştri, şefi de secţii. Va exista un sistem de selecţie a acestora. Azi s-au purtat discuţii şi cu CET Govora pentru eşalonarea datoriilor la aburul industrial, datoriile sunt foarte mari, încă de dinainte de a intra în insolvenţă. Lucrurile uşor îşi revin la combinat şi aşteptăm deciziile care se vor lua la Bucureşti şi, evident, potenţiali investitori. Joi o să vină la Vâlcea o delegaţie din China pentru combinat”, a declarat Cernev.

Mentchim a fost o societate desprinsă din Oltchim în urmă cu cinci ani şi care a intrat în faliment luna trecută.

Referitor la situaţia combinatului vâlcean, ministrul Economiei, Andrei Gerea a spus duminică la Piteşti că dacă se va reuşi găsirea a 15 milioane euro pentru capitalul de lucru, va fi asigurată până în iunie funcţionarea combinatului.

„Dacă nu reuşim să găsim aceşti bani, în luna februarie ne strângem mâna cu investitori (…) Cel mai presant factor este capitalul de lucru, care este absolut necesar pentru desfăşurarea activităţii şi pentru câştigarea de timp, pentru că o astfel de acţiune precum cea demarată de noi, pentru căutarea de potenţiali investitori, cere timp. (…) Avem nevoie de aceşti bani, care se caută în primul rând la bănci. Băncile, din păcate, nu sunt foarte dornice să finanţeze, este o problemă la nivel naţional, nu numai în cazul Oltchim. Dar am reluat discuţiile, nu numai în zona bancară, ci şi în zona fondurilor de investiţii”, a precizat Andrei Gerea.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Zodii care vor avea probleme emoționale. Se vor izola o perioadă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Papa Francisc în stare critică din cauza unei duble pneumonii, internat la Roma
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!