Oltean: Mihaela Popa a fost o răsfăţată a partidului, i s-au dat de toate

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, se declară dezamăgit de plecarea Mihaelei Popa, pe care o consideră o "răsfăţată" a partidului, un om căruia i s-au oferit de toate şi care nu avea motive să plece, avertizând că aceia care pleacă "vor fi întotdeauna nişte străini acolo unde merg".
Romania TV
19 apr. 2012, 11:05
Oltean: Mihaela Popa a fost o răsfăţată a partidului, i s-au dat de toate

„Doamna Mihaela Popa a fost o răsfăţată a partidului, i s-au oferit de toate. A fost europarlamentar, preşedinte de organizaţie, senator, vicepreşedinte al partidului. Nu avea motive să plece din partid. Poate că unii care nu au fost băgaţi în seamă şi nu au primit ce a primit dânsa ar putea avea scuza că sunt decepţionaţi, dar dânsa a fost băgată în seamă. I s-au dat de toate”, a declarat Ioan Oltean pentru corespondentul MEDIAFAX.

Secretarul general al PDL a spus că ştie motivele pentru care Mihaela Popa a ales să plece din PDL, dar nu vrea să le aducă în discuţie.

„Ştiu de ce a plecat, dar nu discut acest subiect. Cu toate acestea, mă surprinde decizia dânsei de a pleca din partid. O avertizez şi pe dânsa, şi pe alţii care pleacă în legătură cu faptul că acolo unde merg vor fi întotdeauna nişte străini”, a spus Ioan Oltean.

Secretarul general al PDL a adăugat că formaţiunea nu ţine pe nimeni legat de ea.

„Noi nu ţinem pe nimeni legaţi de noi, dar unde vor merge cei care părăsesc partidul nu vor fi acasă, vor fi nişte străini”, a subliniat Oltean.

Senatorul Mihaela Popa a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi alături de vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu,
că trece de la PDL la PNL.

Ea a spus că motivul plecării sale din PDL este legat de „lipsa exerciţiului democratic în partid”, ea apreciind că în PDL „totul a fost într-o veşnică poziţie de drepţi”.

În 2 aprilie, senatorul Mihaela Popa a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, declarându-se dezamăgită de afirmaţiile liderului PDL Emil Boc în cazul demisiei din partid a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde. De altfel, Mihaela Popa a susţinut, după ce Sorin Frunzăverde şi primarul din Slatina, Darius Vâlcov, au demisionat din PDL că liderul formaţiunii democrat-liberale, Emil Boc, ar trebui să-şi asume pierderile şi să-şi dea demisia de la conducerea partidului.

Mihaela Popa s-a înscris în PDL în 2006, iar în perioada decembrie 2007 – decembrie 2008 a fost deputat PDL în Parlamentul European. Ea a fost prim-vicepreşedinte al PDL Iaşi, iar în perioada mai 2010-septembrie 2011 a fost preşedinte interimar al PDL Iaşi. Mihaela Popa, care este profesor, la primul mandat de senator, este vicepreşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse din Senat.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, referindu-se la trecerea senatorului Mihaela Popa la PNL, că „este bine că partidul se curăţă de oportunişti” şi că PDL va intra în alegeri cu „fibra lui autentică” şi le va câştiga.

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Cât de bogată este regina Camilla? Averea impresionantă a soției regelui Charles
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Două puteri nucleare, la un pas de război. Coflictul India - Pakistan poate aduce Armaghedonul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul doi se va relua? Anunț pentru toți românii. Ce se întâmplă azi, 30 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri