Oltean: Sunt absolut convins că boicotul PDL la referendum va avea succes

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că, în situaţia în care PDL va decide să boicoteze referendumul pentru Constituţie, va avea succes întrucât susţine "un vot al poporului", transmite Mediafax.
Romania TV
07 iun. 2013, 12:14
Oltean: Sunt absolut convins că boicotul PDL la referendum va avea succes

Ioan Oltean a declarat că PDL este nemulţumit de faptul că opinia opoziţiei nu este luată în considerare de Comisia de revizuire a Constituţiei.

„Din păcate, ritmul extrem de alert în care se desfăşoară activitatea (Comisiei de revizuire a Constituţiei – n.r.), componenţa şi competenţa celui care conduce comisia creează condiţii optime pentru a transforma întreaga dezbatere într-o competiţie de orgolii între juriştii PSD şi cei ai PNL. Opoziţia este aproape neglijată în această activitate. De altfel, principalele propuneri de revizuire a Constituţiei de până acum au fost respinse”, a spus Oltean.

El s-a referit în special la faptul că această comisie s-a pronunţat „foarte ferm” că România va avea în continuare un Parlament bicameral cu un total de 300 de deputaţi, numărul de senatori urmând să fie stabilit prin legea organică, la care se alătură parlamentarii minorităţilor naţionale.

„La un calcul foarte simplu, rezultă că România va avea, în continuare, peste 400 de parlamentari fără să existe o modificare substanţială în privinţa aceasta. Constatăm că s-a încălcat în mod arbitrar voinţa poporului exprimată la referendumul din noiembrie 2009, încălcându-se, în felul acesta, articolul 2 al Constituţiei în care se spune că suveranitatea naţională aparţine poporului care şi-o exercită şi prin referendum. Chiar dacă a fost un referendum consultativ, poporul s-a pronunţat într-o proporţie covârşitoare în favoarea unui Parlament unicameral şi în favoarea unui număr maxim de 300 de parlamentari”, a spus Oltean.

El a amintit şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 682 din 27 iunie 2012, potrivit căreia nu este admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară exprimată cu o largă majoritate, în cazul de faţă 83,31 la sută din voturile valabil exprimate, să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului.

„Iată că aleşii poporului au încălcat în mod flagrant, în mod arbitrar, această voinţă. De altfel, aşa ceva nu e posibil decât în democraţia românească. În alte democraţii, voinţa poporului exprimată în cadrul unor referendumuri, chiar de natură consultativă, este respectată de aleşii respectivi”, a spus Oltean.

Liderul PDL a dat ca exemple situaţii din Canada, Norvegia şi Danemarca.

„PDL apreciază că e o primă motivaţie foarte serioasă de a se exprima prin vot negativ împotriva Constituţiei şi de a deschide drumul spre o motivaţie pertinentă de a boicota referendumul care va fi organizat în privinţa adoptării Constituţiei. PDL nu poate fi împotriva voinţei populare, nu poate susţine altă teză decât cea pe care poporul a exprimat-o prin votul suveran. De aceea, sunt create condiţiile favorabile pentru un boicot al referendumului din partea PDL”, a spus Oltean.

Întrebat dacă el crede că un astfel de demers va avea succes la populaţie, Oltean a răspuns: „Eu sunt absolut convins că vom avea succes, întrucât boicotarea noastră este în consens cu voinţa populară. De fapt, susţinem un vot al poporului (…) Eu cred că vom avea mare succes. Dacă cvorumul de prezenţă rămâne cel actual în ce priveşte Constituţia pe un asemenea fond, eu cred că PDL va avea succes dacă vom rămâne fermi pe poziţia boicotării referendumului, în sensul că mesajul nostru va fi corect receptat şi poporul nu va fi de acord să voteze o Constituţie care îi încalcă propria voinţă. Mesajul va fi – nu vă prezentaţi la vot ca să nu aveţi un Parlament aidoma cu cel actualmente în exerciţiu”.

Întrebat de ce PDL nu alege să îndemne populaţia să se prezinte la vot şi să se pronunţe împotrivă, Ioan Oltean a spus că şansele de a nu vota Constituţia sunt mai mari dacă PDL va încerca să determine poporul să nu se prezinte la vot decât să se prezinte şi să voteze împotrivă.

Întrebat când va fi luată o decizie fermă în privinţa unui eventual boicot, Ioan Oltean a răspuns: „Probabil că nu va fi foarte târziu pentru că principala noastră propunere de revizuire a Constituţiei era legată de Parlament unicameral şi număr de parlamentari. Să vedem cum se va definitiva, în ultimă instanţă, şi sistemul de vot, de repartizare a mandatelor şi alte chestiuni care vizează propunerile noastre, dar, în momentul acesta, avem o motivaţie extrem de temeinică de a ne poziţiona ferm pe o asemenea conduită”.

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral.

Amendamentul PDL – „Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Camera” – a întrunit un singur vot „pentru”, al deputatului PDL Valeria Schelean, două abţineri din partea membrilor PPDD şi 15 voturi „împotrivă”, ale PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Singura țară din lume unde Dacia și-a spulberat concurența. Modelul Duster a devenit cea mai cumpărată mașină, a întrecut până și Tesla
Capital.ro
Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Maghiarii se înghesuie la programul de pregătire militară. Campania „Îmi iubesc țara și o voi proteja” are un succes uriaș
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
⁠Imagini senzaționale cu Adi Minune. Manelistul, așa cum nu l-ați mai văzut
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Reformele promise de politicieni și realitatea aplicării lor
MediaFlux
Moneda de 1 euro care se vinde în România cu 5000 de lei. Dacă o ai acasă poți face o avere cu ea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă