Patronul uneia dintre cele mai mari companii de lactate din Bulgaria a fost împuşcat în miezul zilei, în faţa biroului său din Sofia, potrivit unor surse familiare cu cazul, scrie The Guardian.
Crima a venit doar la câteva zile după ce Bulgaria şi-a asumat prezidenţia de şase luni, prin rotaţie a Uniunii Europene, pentru prima dată de când a devenit membră, în 2007.
Petar Hristov, în vârstă de 49 de ani, a fost împuşcat mortal în timp urca în maşina sa în Manastirski Livadi, un cartier bogat din capitală, luni.
Hristov, un influent afacerist din Bulgaria, cu interese în zona construcţiilor, turismului şi imobiliarelor, a fost transportat de urgenţă la spital, unde a murit 30 de minute mai târziu.
“Ancheta se află în desfăşurare”, a spus comisarul poliţiei din Sofia, Ivaylo Ivanov. “Bărbatul este un cetăţean bulgar de 49 de ani, un afacerist. Asta este ce pot spune în acest moment”.
Nu există comentarii în legătură cu un potenţial motiv pentru crimă.
Uciderea lui Hristov a venit pe fondul unei examinări stricte făcute de Bruxelles, care a criticat Bulgaria pentru faptul că face prea puţine pentru a combate criminalitatea şi oficialii corupţi. În urmă cu trei săptămâni, un funcţionar fiscal a fost împuşcat în maşina sa în centrul Sofiei.
Potrivit Transparenţei Internaţionale, Bulgaria este cea mai coruptă ţară a Bulgariei.