Jucătorii români au început foarte slab meciul, au comis multe erori şi după doar patru minute scorul era de 12-0 pentru oaspeţi, scrie Agerpres.
Mai mult, echipa noastră a reuşit să intre în terenul advers abia în prelungirile primei reprize. România a început excelent repriza secundă, iar Adrian Apostol a reuşit o cursă splendidă, încheiată cu eseu, transformat de Florin Vlaicu, scorul devenind 12-7 pentru oaspeţi. Deşi au presat în continuare, tricolorii au fost surprinşi de georgieni, care s-au desprins la 19-7. Eseul lui Daniel Ianuş, transformat de Vlaicu, au făcut ca scorul final să fie de 19-14 pentru Georgia.
Pentru Georgia au marcat Ghiorghi Kalmahelidze (eseu), Ramaz Harazişvili (eseu) şi Şalveg Maharaşvili (2 transformări), la care s-a adăugat un eseu de penalitate.
În primul său meci, România fusese învinsă de Ţara Galilor cu scorul de 14-10.
România va mai juca sâmbătă cu Anglia (15,48) şi Italia (17,56).
Alte rezultate:
Grupa A
Portugalia – Georgia 7-0
Italia – Anglia 0-19
Grupa B
Scoţia – Ucraina 43-7
Franţa – Spania 7-19
Rusia – Germania 24-21