Omar Hayssam a fost adus în România luni noapte, însoţit de o echipă a unui serviciu secret român. El a fost dus într-o locaţie secretă şi interogat, şi abia vineri, atunci când a fost făcut anunţul, Omar Hayssam a fost predat Poliţiei române pentru a fi dus la închisoare.
Timp de câteva zile, cât s-a aflat în custodia serviciilor secrete, Omar Hayssam a fost audiat. Declaraţiile lui sunt foarte importante, pentru că autorităţile române trebuie să afle cum a fost posibil ca acesta să fugă din ţară în 2006, fără ca nicio autoritate să îşi dea seama.
Omar Hayssam va fi încarcerat într-un regim de maximă siguranţă pentru că cea mai grea pedeapsă a lui ajunge până la 20 de ani de închisoare. Potrivit legii, regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiei pe viaţă şi celor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.