Omar Hayssam, CONDAMNAT la 23 de ani şi patru luni de închisoare după contopirea pedepselor

Sirianul Omar Hayssam, condamnat definitiv de instanţele din România în trei dosare, va executa 23 de ani şi patru luni de închisoare, după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis solicitarea privind contopirea pedepselor şi a aplicat prevederile noului Cod Penal.
Romania TV
30 oct. 2014, 15:27
Omar Hayssam, CONDAMNAT la 23 de ani şi patru luni de închisoare după contopirea pedepselor

Magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au admis, joi, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul Omar Hayssam şi au descontopit cele trei pedepse definitive pe care acesta le avea, repunându-le în individualitatea lor.

În baza noului Cod Penal, unele dintre aceste pedepse repuse în individualitatea lor au fost reduse, instanţa stabilind pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare, rezultată după aplicarea noilor prevederi penale în dosarul răpirii jurnaliştilor. La această pedeapsă instanţa a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse, astfel că, în final, condamnatul va executa pedeapsa principală de 23 de ani şi patru luni de închisoare.

De asemenea, acesta va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de cinci ani de interzicere a drepturilor. Curtea de Apel Ploieşti a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform ultimelor dispoziţiilor.

Decizia magistraţilor nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanţele din România în trei dosare, el primind 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck” şi trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”.

El a reuşit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în ţară pe 19 iulie anul trecut. Este încarcerat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare atenție la banane. Detaliul care face diferența
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Rezoluția privind legitimitatea președintelui Zelenski respinsă în parlamentul ucrainean
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe