„Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr.426/P de retragere a cetăţeniei române numitului Omar Khaled Hayssam”, se arată într-un comunicat ANC.
„Potrivit dispoziţiilor art.32, alin (7), ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat , în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti”, se mai spune în sursa citată.
Comisia din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) a decis, vineri, că se impune ca lui Omar Hayssam să îi fie retrasă cetăţenia română, raportul fiind trimis spre aprobare preşedintelui ANC.
Sesizarea privind retragerea cetăţeniei române a lui Omar Hayssam a fost înaintată de Serviciul Român de Informaţii, având ca temei articolul 25 din legea 21/1991, litera d), potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care „este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională”.
„Urmare a dezbaterii sesizării, comisia a constatat îndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei şi va înainta preşedintelui ANC propunerea sa motivată. În baza raportului primit, acesta din urmă va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi va emite un ordin în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Omar Hayssam a fost dus, vineri dimineaţă, la sediul ANC pentru a îşi exprima opinia în legătură cu sesizarea Serviciului Român de Informaţii privind retragerea cetăţeniei. Ulterior dezbaterilor, sirianul a postat un mesaj pe contul său de Facebook, prin intermediul echipei de apărare.
„Vreau să mulţumesc Serviciului Român de Informaţii că astăzi a lămurit pentru totdeauna că Omar Hayssam nu este terorist, întrucât chiar reprezentantul SRI a declarat în faţa comisiei ce ţine de Autoritatea Naţionala de Cetăţenie ca SRI nu a zis niciodată că Omar Hayssam este terorist şi nu a fost făcut terorist”, a scris sirianul. Omar Hayssam a mai precizat că, indiferent de decizia ANC, se consideră cetăţean român.
Omar Hayssam trebuie să execute 23 de ani şi patru luni de închisoare, pedeapsa rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare, în una dintre cauze fiind condamnat pentru terorism. Sirianul a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006. Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fuga sa din ţară.