OMS a prezentat o strategie de eliminare a grăsimilor trans până în 2023 la nivel global

Grăsimile trans produse industrial ar putea fi eliminate până în 2023 la nivel global, a susţinut luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prezentând un plan care ar putea preveni 500.000 de decese anual din cauza bolilor cardiovasculare, informează Reuters.
Iulian Tudor
14 mai 2018, 12:54
OMS a prezentat o strategie de eliminare a grăsimilor trans până în 2023 la nivel global

Grăsimile trans sunt ingrediente preferate de fabricanţii de alimente prăjite, coapte sau de snackuri deoarece produsele care le conţin pot fi păstrate perioade mai lungi pe rafturile magazinelor, dar sunt nocive pentru consumatori, crescând riscul de boli cardiace cu 21% şi riscul de deces cu 28%, se precizează într-un comunicat OMS.

”De ce ar trebui copiii noştri să aibă un astfel de ingredient nesănătos în alimentele pe care le consumă?”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS, într-o declaraţie.

Implementarea strategiei OMS de înlocuire a grăsimilor trans, care include promovarea alternativelor sănătoase şi adoptarea unor măsuri legislative împotriva acestor ingrediente dăunătoare, le va înlătura din lanţul alimentar şi va reprezenta un succes însemnat în lupta împotriva bolilor de inimă, a spus Ghebreyesus.

Mai multe ţări bogate au eliminat practic grăsimile trans după ce au stabilit limita cantităţilor admise în alimentele ambalate. Unele state au eliminat parţial uleiurile hidrogenate, principala sursă de grăsimi trans produse industrial, se arată în documentul OMS.

”Grăsimile trans sunt substanţe chimice toxice nenecesare care ucid şi nu există niciun motiv pentru care oamenii să fie expuşi în continuare ”, a spus Tom Frieden, fost lider al Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite şi care acum conduce proiectul de sănătate Resolve.

La începutul acestei luni, OMS a dat publicităţii prima versiune a recomandărilor pe tema grăsimilor trans realizată după anul 2002 în care se menţionează că procentul maxim de grăsimi trans din totalul caloriilor zilnice consumate de adulţi şi copii nu ar trebui să depăşească 1%.

DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Cele mai sigure țări în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. În două dintre ele se ajunge repede, sunt aproape de România
Capital.ro
Decizie pentru posesorii de buletine. Se schimbă cărțile de identitate din 7 mai
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră! CCR respinge contestațiile împotriva lui Călin Georgescu. Candidatura rămâne în picioare!
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai înalt drum din România, necunoscut turiștilor. Ar fi protejat de spiritele pădurii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Putin țintește România. Planul real al Rusiei: Iese cu moarte de om, ca în 89
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Se dau gratuit pentru pensionarii din București! Primăria a anunțat deja beneficiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?