OMS anunţă că persoanele vulnerabile vor face vaccinul anti-COVID în fiecare an. Ce se întâmplă cu populaţia generală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că persoanele vulnerabile de a se infecta cu COVID-19, precum vârstnicii, vor trebui să se vaccineze anual pentru a fi protejaţi împotriva noilor tulpini ale coronavirusului.
Filip Stan
24 iun. 2021, 23:51
OMS anunţă că persoanele vulnerabile vor face vaccinul anti-COVID în fiecare an. Ce se întâmplă cu populaţia generală

OMS anunţă că persoanele vulnerabile vor face vaccinul anti-COVID în fiecare an. Estimarea este inclusă într-un document asupra căruia au existat discuţii zilele acestea la o întrunire a consiliului de administraţie al Gavi, alianţă pentru distribuirea vaccinului care co-conduce alături de OMS programul COVAX, transmite agenţia Reuters, citată de Mediafax. Această prognoză poate fi modificată şi este asociată cu alte două scenarii mai puţin probabile.

De altfel, producătorii de vaccinuri Moderna şi Pfizer, împreună cu partenerul său german BioNTech, au susţinut şi promovat ideea potrivit căreia lumea va avea în curând nevoie de doze suplimentare pentru a menţine un nivel ridicat de imunitate, chiar dacă în prezent dovezile pentru acest lucru sunt încă neclare.

Citeşte şi: Comisia Europeană face presiuni. Ursula von der Leyen pune piciorul în prag: „Trebuie să accelerăm în continuare vaccinarea”

OMS anunţă că persoanele vulnerabile vor face vaccinul anti-COVID în fiecare an. Experţii vor actualizarea serurilor

Reprezentanţii OMS susţin ca persoanele cu risc ridicat de infectare cu noul coronavirus să se vaccineze în fiecare an, în vreme ce recomandarea pentru populaţia generală este ca imunizarea să se facă la un interval de doi ani, ca scenariu de bază.

Documentul obţinut de Reuters nu face referire la modul prin care experţii au ajuns la aceste concluzii. În schimb, experţii precizează că vaccinurile anti-COVID ar urma să fie actualizate frecvent pentru a răspunde ameninţărilor prezentate de noile tulpini.

Potrivit sursei citate, documentul este data pe 8 iunie şi este încă „în lucru”. Scenariul de bază prevede că ar urma să fie produse că 12 miliarde de doze de vaccin COVID-19 la nivel global în 2022. Cifra ar fi puţin mai mare comparativ cu prognoza de 11 miliarde de doze pentru acest an, citată de Federaţia Internaţională a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA).

În schimb, într-un scenariu pesimist, OMS estimează că producţia va fi de şase miliarde de doze anul viitor, din cauza reglementărilor stricte pentru vaccinuri noi şi a problemelor de fabricaţie a celor existente. Acest lucru ar putea putea afecta necesarul de doze pentru a combate variantele.

Citeşte şi: Zeci de mii de vaccinuri AstraZeneca vor fi distruse pentru că se apropie de expirare. Valeriu Gheorghiţă dă vina pe românii neinteresaţi de vaccinare

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
Playtech.ro
Idei de afaceri mici, 'imune' la criza economică! Ce firme merită să deschizi în 2025 și 2026?
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Exploziv: China, implicată în războiul din Ucraina. Ce va face SUA
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la casă! Amendă de 5.000 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani. Este ilegal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”