OMS: Vaccinul pentru prevenirea cancerului de col uterin este „sigur şi indispensabil”

Vaccinarea contra Virusului Papiloma Uman (HPV) este ''sigură şi indispensabilă pentru a elimina cancerul de col uterin'', au subliniat luni autorităţile din domeniul sanitar cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, denunţând ''zvonurile'' cu privire la o presupusă nocivitate a vaccinurilor, relatează AFP.
Alina Costache
04 feb. 2019, 09:25
OMS: Vaccinul pentru prevenirea cancerului de col uterin este

”Zvonuri nefondate împiedică amplificarea vaccinării, crucială în prevenţia cancerului de col uterin”, susţine în cadrul unui comunicat Elisabete Weiderpass, directoarea Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (IARC), instituţie afiliată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Aproximativ 570.000 de noi cazuri de cancer de col uterin au fost diagnosticate la nivel mondial în 2018, potrivit cifrelor IARC.

310.000 de femei mor anual din cauza acestei afecţiuni, în special în ţări cu venituri reduse şi medii.

”Acesta este al patrulea tip de cancer cel mai frecvent întâlnit la femei”, a subliniat IARC.

Agenţia estimează că, în cazul în care măsurile de prevenţie nu sunt amplificate, această afecţiune ar putea provoca 460.000 de decese pe an până în 2040.

În primul rang de măsuri de prevenţie se află vaccinarea împotriva HPV, un grup de virusuri foarte frecvente, transmise prin contact sexual. Două dintre acestea, tipurile 16 şi 18, provoacă 70% dintre cazurile de cancer şi de leziuni precanceroase de col uterin, potrivit OMS, care recomandă vaccinarea fetelor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani.

Însă, în contextul creşterii neîncrederii în injecţiile de imunizare, vaccinurile contra HPV fac în mod regulat obiectul controverselor. Vocile critice susţin că acestea se află la originea unor boli autoimune, precum scleroza în plăci, afirmaţie care nu este coroborată cu niciun studiu, precizează AFP.

”Pentru a marca Ziua Mondială de Luptă contra Cancerului 2019, IARC îşi reafirmă angajamentul de a lupta împotriva afecţiunii şi confirmă fără echivoc faptul că vaccinul contra HPV este eficient şi sigur”, a subliniat Elisabete Weiderpass.

Douăzeci de ţări din întreaga lume recomandă ca, pe lângă fete, şi băieţii să fie vaccinaţi în vederea reducerii circulaţiei virusurilor. În afara cancerului de col uterin, acestea din urmă pot provoca totodată cancer anal şi cancere din sfera ORL, ca urmare a raporturilor sexuale buco-genitale.

Pe lângă vaccinare, OMS pledează pentru o strategie globală de combatere a cancerului de col uterin. Aceasta prevede depistarea şi tratamentul leziunilor precanceroase şi diagnosticul şi tratamentul cancerului invaziv de col uterin.

Acest tip de cancer ”poate fi vindecat dacă este diagnosticat într-un stadiu incipient”, insistă OMS.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?