Omul care îngrijeşte sute de bolnavi, internat în stare gravă cu COVID-19. Viorel Paşca este conectat la aparate, iar medicii spun că are plămânii afectaţi în proporţie de 75 la sută.
Viorel Paşca, omul căruia i se spune „Bunul samaritean” deoarece are grijă de sute de oameni ai străzii în căminele sale de la Dumbrava, Tinca și Incești, a început să aibă simptome de boală la începutul săptămânii trecute.
„Săptămâna trecută a început să aibă simptome. Nu şi-a pierdut mirosul sau gustul, ci doar avea o stare de greaţă. A luat tratament, vreo două zile s-a simţit mai bine, după care iar a luat tratament pentru că iar s-a simţit rău, iar acum două zile starea lui s-a agravat”, a povestit fiul bărbatului, potrivit ebihoreanul.ro.
Emanuel Paşca povesteşte că tată său şi-a făcut în ultimele zile cinci teste rapide pentru identificarea virusului, dar toate au ieşit negative. Abia după ce luni a fost transportat cu ambulanţa la Oradea, acolo unde a fost testat în spital, a fost confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2.
„În momentul de față este pe aparate. Medicii spun că are plămânii afectați în proporție de 75%”, a declarat soţia lui Viorel Paşca, potrvit sursei sitate.
Femeia spune că atât ea, cât şi soţul său nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
„Nu ne-am vaccinat. Nici nu știu de ce”, a spus Florica Pașca.
Potrivit familiei, Viorel Paşca s-a autoizolat de cei pe care îi îngrijeşte imediat după ce i-au apărut primele simptome, iar deocamdată nu au apărut alte cazuri de infectare nici măcar în rândul celor apropiaţi.
Viorel Paşca s-a implicat de-a lungul timpului, din donaţiile primite din ţară şi străinătate, în mai multe acţiuni caritabile, ajungând să contribuie la mobilarea dispensarului din localitate sau să amenajeze din sponsorizări un centru de zi pentru copiii de şcoală, unde le asigură şi mâncare.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 27 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.950 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 512 decese dintre care 4 anterioare.