Omul de afaceri care l-a denunţat pe fostul preşedinte al CJ Botoşani, condamnat de Curtea de Apel Suceava

Omul de afaceri care l-a denunțat pe fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, potrivit unei decizii adoptate, luni, de Curtea de Apel Suceava.
Filip Stan
03 oct. 2017, 07:37
Omul de afaceri care l-a denunţat pe fostul preşedinte al CJ Botoşani, condamnat de Curtea de Apel Suceava

Magistrații suceveni au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat pe 15 mai 2016 între Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și omul de afaceri Marcel Vasile Bîrsan, care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce, în perioada iunie 2013 — septembrie 2014, în calitate de președinte al CJ Botoșani, ar fi pretins și primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru din familia sa.

Procurorii susțin că banii și foloasele materiale provin de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, administrator în drept sau în fapt al firmelor Cornell’S Floor SRL, Omniutil SRL și Tino Unitrans SRL. Acesta ar fi construit casa, beciul, gardul, fosa septică, rețeaua de apă și canalizare și a executat lucrări de finisaje, instalații electrice, instalații sanitare, instalații termice, lucrări care se ridică la peste 272.000 de lei. La aceste cheltuieli se adaugă și cele privind achiziționarea unor aparate electrocasnice, precum televizor sau frigider, dar și perdele și o canapea.

În schimbul execuției lucrărilor, Florin Țurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că își va folosi influența, dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani și din cadrul primăriilor Avrămeni și Dîngeni din județul Botoșani, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredințare directă, a trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri către SC Omniutil SRL și SC Tino Unitrans SRL, administrate de Bîrsan, precum și efectuarea cu celeritate a plăților aferente acelor contracte.

În același scop, Florin Țurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze firma SC Cornell’s Floor SRL, în asociere cu alte firme sau ca și subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câștigarea licitațiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local, Consiliul Județean Botoșani având calitatea de autoritate contractantă.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut semnul Elenei Udrea. Pe cine amenință soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Volodimir Zelenski, așteptat la Londra pentru un summit crucial privind apărarea Europei
MediaFlux
Lovitură pentru ÎPS Teodosie! Instanța a luat decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană