Omul de afaceri Iosif Armaş a scăpat de arest preventiv şi intră în arest la domiciliu

Omul de afaceri Iosif Armaș a scăpat de arestul preventiv și a intrat în arest la domiciliu, în București, după ce Curtea de Apel Timișoara (CAT) a admis, luni, contestația inculpatului.
Filip Stan
07 iun. 2016, 07:10
Omul de afaceri Iosif Armaş a scăpat de arest preventiv şi intră în arest la domiciliu

„CAT admite contestațiile formulate de inculpații Armaș Iosif, Răiescu Filip, Adamescu Gavril, Costea Valentin, Mihu (fostă Borza) Monica Angela și Oprea Victorița împotriva Încheierii penale din 1 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin. Desființează Încheierea penală contestată și, rejudecând, respinge propunerea formulată de DIICOT Caraș-Severin privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților (amintiți, n.r.) și înlocuiește măsura arestării preventive luate fața de inculpați cu arestul la domiciliu, până în data de 5 iulie 2016 inclusiv”, arată Soluția Camerei de consiliu a CAT, pronunțată luni.

Decizia este definitivă, iar măsura arestului la domiciliu va fi verificată după 30 de zile.

Armaș este cercetat în dosarul în care este acuzat de delapidare și bancrută frauduloasă privind devalizarea complexului Băile Herculane, cu un prejudiciu estimat la 30 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor DIICOT, suspecții Armaș Iosif, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Hercules S.A. Băile Herculane, acționar și administrator special al S.C. Argirom Internațional S.A. București, care deținea peste 60% din acțiunile S.C. Hercules, Răiescu Filip, director general al S.C. Hercules S.A., și Adamescu Gavril, director economic al aceleiași societăți, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane. Acest grup avea drept scop scoaterea activelor/bunurilor S.C. Hercules S.A. din patrimoniul societății și, totodată, însușirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obținute din valorificarea acestor active.

În același dosar sunt cercetați și doi dintre lichidatorii societății, dar și funcționari publici din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

De asemenea, în cauză este cercetat sub control judiciar și fostul manager al S.C. Hercules S.A., Ilie Iova, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe